Primarul Adrian Niță îi somează pe directorii firmelor CL și membrii CA: „Revizuiți-vă salariile și indemnizațiile”

Edilul municipiului Piatra Neamț i-a convocat la o ședință pe directorii societăților din subordinea consiliului local, iar ce a comunicat n-a fost prea de bine și, posibil, nu pe placul unora dintre ei. La întrunirea de ieri, 4 august 2026, le-a cerut să-și revizuiască salariile și indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație.

Trei noi stele pe Aleea Personalităților din Piatra-Neamț„Prin modificările aduse anul trecut Ordonanței 109/2011, s-a permis creșterea acestor venituri. Deși unii dintre directori au rezultate, profit și indicatori care le-ar da dreptul la aceste creșteri, contextul actual cere un minim de bun-simț și solidaritate. Nu putem ignora realitatea: în timp ce ordonanțele guvernamentale (trenuleț) blochează măririle salariale pentru oamenii care muncesc efectiv pe teren, în soare și în condiții grele, sau când alți cetățeni protestează și își pierd locurile de muncă, nu este corect ca cei din conducerea societăților să beneficieze de venituri majorate”, a declarat primarul.

Și-a motivat cerința afirmând că este o perioadă dificilă, fiind de părere că echilibrul și responsabilitatea trebuie să înceapă de la vârful administrației. Edilul pare supărat pe unii dintre șefii firmelor Consiliului Local Piatra Neamț, exemplificând câteva aspecte care ar trebui să se schimbe radical:

„Membri din conducere care îl transformă pe primar în reprezentantul lor și trimit cetățenii să le țin eu audiențe la primărie, în loc să le rezolve ei problemele acolo, direct în cadrul societății; Societăți care nu participă la licitații pentru a-și rotunji veniturile proprii, bazându-se exclusiv pe banii și contractele primite de la primărie; Conducători care nu arată suficientă grijă față de propriii salariați, așa cum ar fi normal”.

Edilul a dat și un ultimatum. Le-a celor celor în cauză ca până luni, 10 august, să convoace adunări generale (AGA) și să revină la plafoanele anterioare. Adică maxim 11.000 lei net pentru directori și maxim 2.500 lei net pentru membrii consiliilor de administrație, fiind descoperite indemnizații de 2.900, 3.500 și 4.300 de lei.

Adrian Niță a mai transmis că nu este o decizie împotriva muncii cuiva, ci o măsură de echitate și solidaritate, banii publici trebuie gestionați cu maximă chibzuință, iar prioritatea sa rămân pietrenii: „Fiecare leu economisit trebuie să se reflecte în servicii mai bune pentru oraș și într-un sprijin real pentru comunitate”.

Dan Sofronia

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...