Actualizare: Contactat pentru a ne oferi o părere, inspectorul școlar general Neamț, Ionuț-Liviu Ciocoiu, a declarat:
– „Dacă vreți opinia mea, prevederea este corectă și în regulă, câtă vreme între directori și unitatea administrativ teritorială se încheie acest contract de management administrativ-financiar. Oricum, decizia finală ne aparține nouă după ce tragem toate concluziile cercetării și asta se votează în consiliul de administrație al inspectoratului școlar. Eu îmi doresc ca în județul Neamț să nu avem astfel de cazuri și nu cred că vor apărea astfel de situații în viitorul apropiat.”
– Cât ar cântări o astfel de sugestie în luarea deciziei inspectoratului?
– „Depinde acum de raportul de motivare pe care îl va înainta către noi administrația locală. Dacă sunt motive temeinice de încălcări ale legii și este necesară schimbarea din funcție a unui director, atunci normal că o luăm în discuție foarte serios, o analizăm și la final vom decide prin votul consiliului de administrație. Câtă vreme este un contract de management încheiat între director și unitatea administrativ-teritorială, această prevedere mi se pare mai mult decât corectă. Fiindcă dacă n-ar fi o prevedere de acest fel prin care să poată cere și autoritatea locală demisia directorului pentru respectarea defectuoasă a contractului de management administrativ-financiar, atunci n-ar fi nicio măsură punitivă pentru director. Și este firesc, este logică această prevedere legală.”
Știre inițială: Surpriză neplăcută pentru directorii de unități școlare care și-au ocupat postul prin concurs. Regulament Cadru de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP) 2024 are noi prevederi privind modul în ei pot fi demiși.
Autoritățile publice locale pot propune „motivat” ca directorii de unități școlare de stat să fie demiși, dacă se consideră că nu a fost respectat contractul sau planul de management administrativ-financiar. De menționat că decizia finală nu aparține primarilor, ci consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean.
Ce spune ROFUIP privind demiterea directorilor de școli din sistemul de stat
Articolul 20, alin. 12 din Regulamentul Cadru precizează toate modalitățile în care poate fi demis directorul unei instituții școlare numit prin concurs.
„a) la propunerea motivată a inspectorului școlar general al ISJ/ISMB, cu avizul consiliului de administrație al ISJ/ISMB;
b) la propunerea motivată a 2/3 dintre membrii consiliului de administrație al unității de învățământ, urmată de un raport de evaluare a activității directorului, realizat de către o comisie constituită la nivelul ISJ/ISMB, decizia finală aparținând consiliului de administrație al inspectoratului școlar;
c) la propunerea consiliului profesoral, cu votul secret a 2/3 dintre membri. În această situație, este obligatorie realizarea unui audit de către ISJ/ISMB. Rezultatele auditului se analizează în consiliul de administrație al ISJ/ISMB. În funcție de hotărârea consiliului de administrație al ISJ/ISMB, inspectorul școlar general emite decizia de eliberare din funcție a directorului unității de învățământ;
d) pentru încălcarea cu vinovăție a obligațiilor stabilite prin contractul de management, cu respectarea procedurii de cercetare disciplinară prevăzută de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
e) de către consiliul de administrație al ISJ/ISMB la propunerea motivată a autorității publice locale care anual evaluează respectarea contractului și a planului de management administrativ-financiar; hotărârea finală aparține ISJ/ISMB”.
Z.C.