“Problema ridicării gunoiului a fost rezolvată”, anunţă Primăria Piatra Neamţ, într-un comunicat de presă furnizat vineri (29 septembrie) dimineaţă.

dragos chitic brantner 2“În această dimineață, a fost ridicat gunoiul și de la ultimele două asociații restante, cerință exprimată de primarul Dragoș Chitic în urma întâlnirii pe care a avut-o miercuri cu șeful punctului de lucru al firmei Brantner. Pentru a se evita repetarea acestei probleme s-a stabilit și un plan de măsuri care este deja pus în practică. Compartimentul specializat din primărie pentru relația cu asociațiile de proprietari a luat legătura cu asociațiile restante pentru a verifica soldurile și motivele neplății facturilor și pentru a le solicita să facă o eșalonare la plata restanțelor”, potrivit sursei citate.

dragos chitic brantner 3“Am stabilit pentru joi, 5 octombrie, ora 11, o întâlnire cu asociațiile de proprietari care au datorii mari la plata facturilor de gunoi, în vederea medierii și rezolvării acestei probleme. La această întâlnire vor participa și reprezentanții societății Brantner împreună cu care vom încerca să găsim cele mai bune soluții, care să fie avantajoase pentru ambele părți”, a declarat Dragoș Chitic.

dragos chitic brantner 1“În această săptămână o parte dintre asociațiile care au restanțe au făcut plăți parțiale și eșalonări ale datoriilor. Este foarte important ca asociațiile de proprietari care înregistrează restanțe să își eșaloneze datoriile și să își respecte angajamentele asumate pentru a evita astfel de situații”, se precizează în acelaşi comunicat de presă. (ZCH NEWS; FOTO: Primăria Piatra Neamţ)

Articolul precedentVIDEO Noaptea Cercetătorilor Europeni la Observatorul Astronomic Bârlad
Articolul următorAvea 99.000 de ţigări în curte! A rămas şi fără maşină!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.