Două noi blocuri de locuințe destinate închirierii pentru specialiștii din sănătate și învățământ vor fi construite în Piatra-Neamț, în urma solicitărilor de finanțare depuse de primărie.
În Comitetul Tehnico-Economic de la Agenția Națională pentru Locuințe a fost obținută aprobarea finală pentru etapa I a acestui proiect – proiectarea și execuția primului bloc de locuințe de tip P+4E, realizate de ANL. Blocul va avea 30 de unități locative (6 apartamente cu o cameră și 24 de apartamente cu două camere), iar amplasamentul situat pe strada Dărmăneşti a fost predat deja Agenției Naționale pentru Locuințe.
Creşterea fondului construit de locuințe individuale și colective este unul dintre obiectivele pe care Primăria Municipiului Piatra-Neamț și le-a propus și pe care îl continuă prin acest proiect. Administrația locală derulează și un proiect cu finanțare europeană prin care vor fi construite patru clădiri de locuințe pentru persoanele vulnerabile și la care urmează demararea lucrărilor.
„Construirea de noi locuințe pentru tineri face parte din strategia pe care ne-am asumat-o, aceea de a le oferi acestora toate condițiile să rămână sau să se întoarcă acasă. Construim creșe – primele după zeci de ani –, modenizăm școli și grădinițe, investim în infrastructură și în spațiile locative. Acum am obținut aprobarea pentru un proiect care să îi sprijine pe cei care lucrează în două domenii esențiale pentru orice comunitate, sănătatea și educația. Mulţumesc colegilor mei liberali Adrian Veștea – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Emanuel Oproiu – director ANL, pentru sprijinul acordat”, a declarat primarul Andrei Carabelea.
Primăria Piatra Neamț