De miercuri, 6 martie, constructorul va executa nodul de legătură al noii rețele de apă dintre strada Durăului și Bulevardul Decebal. Pe perioada estimată a lucrărilor (circa două săptămâni), circulația rutieră va fi restricționată în zona Winmarkt Petrodava – stația de așteptare transport public.
Tot pe Bulevardul Decebal, dar în zona intersecției cu strada Eroilor (care coboară de la stadion), începând de luni, 4 martie, se efectuează lucrările de montare a unui cămin de vane la noua magistrală de apă. Concomitent, o altă categorie de lucrări se desfășoară în această săptămână pe carosabil, între Piața Mihail Kogălniceanu (fostul cinema Pietricica) și zona fostei fabrici Petrocart. Pe acest tronson al Bulevardului Decebal se compactează stratul de balastru care se toarnă peste șanțul unde a fost montată noua conductă de apă.
Dat fiind că toate aceste lucrări se efectuează sub trafic, ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi rugăm pe conducătorii auto să respecte reglementările și semnalizările rutiere.
Primăria Piatra Neamț