0:00

Meteorologii avertizează că de astăzi, 13 octombrie, urmează două zile cu temperaturi scăzute pentru această perioadă, cu vânt de peste 130 km/h la munte și ploi însemnate, care treptat se vor transforma în ninsoare pe creste.

Sunt emise trei coduri valabile de astăzi, de la ora 10 și până pe 14 octombrie, la ora 18. Este cod portocaliu de vânt puternic în zona de munte din județele Neamț, Suceava și Bacău: „În intervalul menționat, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vântul va sufla tare, cu viteze la rafală de peste 120…130 km/h”, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Prima ninsoare în miez de octombrie, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Astăzi, până la ora 21, este în vigoare codul galben de ploi consistente și vânt la munte, cu rafale de peste 90…100 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali. Temporar vor fi intensificări și în restul țării, cu viteze în general între 55…65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova de peste 70…85 km/h. În cea mai mare parte a țării temporar va ploua. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în regiunile sudice, estice și centrale vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp, a precizat ANM. Vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest și local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitații mixte.

Pentru perioada 13 octombrie, ora 21 și până pe 14 octombrie, ora 18 este valabil codul galben de vânt. Meteorologii anunță că în zona Munților Apuseni și în Carpații Orientali vântul va sufla tare, cu viteze ce vor depăși 90…100 km/h. În Maramureș, cea mai mare parte a Crișanei și în nord-vestul Transilvaniei, temporar vor fi intensificări, cu rafale în general de 55…65 km.

În cursul nopții de marți spre miercuri și pe parcursul zilei de miercuri, pe crestele Munților Apuseni și ale Carpaților Orientali se vor mai semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, mai precizează ANM.

C.I.

Articolul precedentEugen Țapu, PNL: ”Personalul competent din sectorul bugetar nu va avea de suferit. Declarațiile lui Ionel Arsene sunt fabulații iresponsabile”
Articolul următorAccident mortal la Târgu Neamț