0:00

Prezentare de sediu şi lideri la PLR Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* Ion Asaftei vrea 20-25% din voturi pentru Călin Popescu Tăriceanu în turul I

Liberalii reformatori ai lui Călin Popescu Tăriceanu au deschis, ieri, sediul din Piatra Neamţ, situat pe str. Burebista, la parterul unui bloc din spatele magazinului Petrodava. Ion Asaftei, preşedinte (interimar) al filialei judeţene, i-a avut alături pe liderii principalelor organizaţii locale – Cătălin Misăilă (Piatra Neamţ), Victor Barcan (Roman), Gabi Minuţ (Bicaz) şi Filip Ilie (Tg. Neamţ) – şi pe Laurenţiu Creţu, şeful structurii de tineret. Rămâne să aflăm cine va fi şef la Roznov, în acest moment acolo fiind vorba doar despre un nucleu politic. O menţiune suplimentară se cuvine în dreptul lui Cătălin Misăilă. Este consilier local ales în 2012 pe lista PP-DD şi fratele mai cunoscutului său frate, Dan Misăilă, de la Grup Est Security. În cadrul conferinţei de presă organizate cu acest prilej, avea să se afle că se numără printre cei 7 aleşi locali din judeţ care s-au transferat oficial la PLR.

După ce a trecut în revistă priorităţile activităţii politice de până acum şi problemele legate de confirmarea înregistrării oficiale a partidului, Ion Asaftei a ţinut să sublinieze că PLR este, totuşi, un partid funcţional. Sub presiunea gazetarilor, a abordat subiectul sensibil reprezentat de poziţionarea şi acţiunile deputatului Dorinel Ursărescu, fostul preşedinte al PNL Neamţ. Refuzând dezvoltările solicitate, a spus că Ursărescu, pe lângă apartenenţa la Grupul politic conservator-liberal din Camera Deputaţilor, este membru de drept al Biroului politic judeţean, potrivit statutului. Oficializarea, în sensul recunoaşterii statutului printr-o hotărâre definitivă exprimată de instanţa judecătorească abilitată, rămâne un subiect de discuţie pus în umbră de prioritatea campaniei electorale. Pe de altă parte, a reconfirmat că PLR primeşte membri PNL cu braţele deschise, dar cu îndoieli în privinţa 5-6-7 persoane. Acestea, fără a fi nominalizate, ar reprezenta riscul de transferare a disputelor şi scandalurilor din PNL în PLR. A fost evocat în termeni generici posibilul amestec al unui interlop în organizaţia romaşcană.

După încheierea conferinţei de presă, într-o discuţie restrânsă, Asaftei a pomenit ultima împuternicire primită din partea lui Călin Popescu Tăriceanu pentru a-l reprezenta oficial, în Neamţ, la alegerile prezidenţiale. Obiectivul judeţean anunţat pentru turul I de scrutin e unul deosebit de ambiţios şi, cu siguranţă, va suscita discuţii şi replici: nu mai puţin de 20-25% din voturi.

Preşedintele Asaftei a folosit ocazia de ieri pentru a reaminti că Popescu Tăriceanu promite bunăstare şi respect pentru români într-o Românie care poate deveni a şaptea putere a Uniunii Europene.

Viorel COSMA

Articolul precedentMircea Cărtărescu, a patra șansă în cursa pentru Nobel
Articolul următorParaipan, arestat pentru şantaj

1 COMENTARIU

  1. CA vrea DL Asaftei e una ca si va obtine e ALTA ! sa dea repede fuguta sa cumpere un LOGANEL sa monteze vreo 2 sirene si sa l puna in fata la hotel CEAHLAUL cu mentiunea ca costa vreo 90mii de euro ? poate strange 25%

Comentariile sunt închise.