Prezență de peste 96% a elevilor de a VIII-a la simulare, în Neamț. Subiectele la română

Majoritatea elevilor de clasa a VIII-a din județul Neamț au participat la prima probă scrisă din simularea evaluării naționale, desfășurată astăzi, 29 martie.

Au fost 3.520 de elevi prezenți la proba la limba și literatura română, iar 129 au absentat. Printre cei absenți au fost și elevii din comuna Bîra, carantinată din cauza ratei mare de infectare (peste 6 la mie). Prezența este de 96,46% și nu au fost semnalate cazuri de fraudă, potrivit Inspectoratului Școlar Neamț.

Elevii au avut la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor. Textele la prima vedere au fost din „Solenoid” de Mircea Cărtărescu și din „Bulevardele vieții” de Sanda Golopenția, potrivit edupedu.ro .

Mâine, 30 martie, elevii vor susține proba la matematică. Teoretic, notele vor fi aflate de elevi și părinți pe 15 aprilie, conform calendarului stabilit înainte de modificarea vacanței de primăvară.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...