Președinte nou la UNPR Neamț

Consilierul județean Constantin Iacoban a fost desemnat să preia frâiele organizației Neamț a UNPR și va face acest lucru din funcția de președinte executiv. Culiță Tărâță rămâne președintele filialei, dar, cum acesta a primit responsabilități extinse pe toată Moldova în privința organizațiilor progresiste, organizația de la Neamț se va afla sub coordonarea directă a lui Constantin Iacoban. Cu aproape două decenii de experiență politică, în principal de stânga, Iacoban este o figură binecunoscută în rândul primarilor și consilierilor locali, are o imagine destul de bine conturată și, per ansamblu, este echilibrat din punctul de vedere al raportului dintre notorietate și favorabilitate.

Noul președinte executiv al UNPR Neamț vine cu un plan bine întocmit în privința muncii de partid: ”Desemnarea mea ca președinte executiv al UNPR Neamț a apărut ca o necesitate, pentru a întări structurile organizatorice. Dl. președinte Culiță Tărâță se ocupă de toată Moldova, eu pe județul Neamț. Și când spun acest lucru am în vedere toate departamentele din partidul nostru, plus organizațiile de femei, de tineret și de pensionari. Activitatea trebuie desfășurată nu doar pentru a întări organizațiile, ci și pentru a menține apropiată legătura cu cetățenii. UNPR este preocupat de starea generală a oamenilor și vrem să le prezentăm oameni de ținută, oameni sobri”.

Potrivit lui Iacoban, UNPR are în acest moment în Neamț 54 de organizații teritoriale funcționale, în 17 comune nu există deloc decât la nivel de simpatie, iar în celelalte… ”Mai avem de lucru. În 17 comune nu avem deloc organizații. Asta și pentru că în alegerile locale trecute am mers în alianță cu PDL și am mers pe structurile PDL”, a declarat Constantin Iacoban. (D. OSTAHIE)

Autor:

Ultima ora

Primele rezultate la Evaluarea Națională afișate cu o zi mai devreme. Situația în regiunea de Nord Est

Primele rezultate pentru Evaluarea Națională la clasa a VIII-a...

Temperaturi extreme, animalele de companie suferă și ele. Sfaturi pentru proprietari

În contextul codului roșu de caniculă, unul care afectează...

Înalt prelat al Bisericii Ortodoxe, înmormântat la Mănăstirea Neamț. Cine a fost episcopul Emilian Crișanul

Episcopul Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a fost...

Un tânăr internat la Secția Psihiatrie din cadrul SJU Piatra Neamț și-a luat viața

Un pacient al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț...

ANAF recurge la notificarea de alertare a firmelor cu datorii la buget. Ce se stipulează în noul act normativ

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat o...