WhatsApp Image 2024 03 21 at 10.59.59La Spitalul Municipal Roman a avut loc o premieră chirurgicală, iar un pacient diagnosticat cu o tumoră la rinichi a fost operat laparoscopic, medicii reușind îndepărtarea, fără afectarea organului. În acest fel pacientul de 63 de ani s-a putut recupera foarte repede, rinichiul păstrându-și funcția. Operația de nefrectomie parțială laparoscopică a avut loc la începutul lunii martie și reprezintă o premieră pentru că astfel de intervenții se fac, de regulă, în centre universitare.

Numai în ultimul an au fost efectuate 5 astfel de operații prin operație clasică (cu tăietură), dintre care una a avut un grad ridicat de dificultate fiind efectuată pe un rinichi în potcoavă. Aceasta anomalie rară este caracterizată prin lipirea celor doi rinichi în partea inferioară iar orice complicație apărută în timpul operației putea duce la scoaterea ambilor rinichi și intrarea pe dializă a pacientei.

În urmă cu 2 săptămâni a fost efectuată prima astfel de intervenție prin abord laparoscopic, avantajul fiind inciziile mult mai mici și timpul de recuperare mai rapid. Astfel, un pacient de 68 de ani care s-a prezentat pentru dureri abdominale difuze și lipsă de aer a fost diagnosticat iar în cursul investigațiilor prin Tomografie Computerizată cu o formațiune tumorală de 3/3 cm la nivelul rinichiului stâng. Având în vedere dimensiunea tumorii cât și poziția favorabilă s-a decis efectuarea acestei intervenții prin abord laparoscopic. Durata operației a fost de 3 ore iar aceasta a decurs fără incidente, pacientul fiind externat vindecat la câteva zile postoperator.

WhatsApp Image 2024 03 21 at 11.00.04Intervenția a fost efectuată de Dr. Șova Edvin, medic primar urolog și Dr. Cojocaru Ion, medic specialist urolog în cadrul Spitalului Orășenesc Buhuși, anestezia generală fiind asigurată de Dr. Grigore Monica, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă și As. Mineață Lăcrămioara.

Este prima astfel de intervenție chirurgicală efectuată în afara unui centru universitar din zona Moldovei, aceasta fiind efectuată doar la în cadrul Institutului Regional Oncologic din Iași”, anunță Spitalul Municipal Roman.

Investițiile în aparatură și personal efectuate de Spitalul Roman dar și suportul conducerii cu privire la adoptarea de tehnici chirurgicale noi face posibil ca pacienții să beneficieze de servicii de înaltă calitate disponibile până acum doar în centrele universitare.

FOTO: Facebook Spitalul Roman

(G.S.)

Articolul precedentMugur Cozmanciuc, deputat PNL: „Investim în dezvoltarea comunităților locale!”
Articolul următorAtenție: a fost semnalată prezența urșilor în apropierea zonelor turistice
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.