Premieră la Spitalul de Urgență Neamț

În premieră, astăzi, 26 iunie 2019, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a fost aplicat primul tratament revoluționar de tromboliză. Pacienta care a beneficiat de tromboliticul ce permite recuperarea aproape totală după un accident vascular cerebral are 67 de ani și este din Piatra Neamț. Premieră la Spitalul de Urgență Neamț Femeia venise în vizită la un bolnav internat în secția Medicină Internă când i s-a făcut rău și a căzut din picioare, nu mai putea vorbi și nu se mai putea mișca. „Pacienta a fost adusă în UPU, consultată urgent de echipa medicală, care i-a pus diagnosticul de AVC. Imediat, împreună cu medicii de la Neurologie s-a luat hotarârea să se facă tromboliza în premiera la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Personalul din UPU a acționat imediat, fiindcă tromboliza are efect dacă este făcută în primele 3-4 ore de la instalarea AVC-ului. Tomboliza a avut un succes terapeutic maxim. La ora 17.00, pacienta este complet recuperată și este internată în secția ATI. Felicitări colectivului UPU și medicilor de la Neurologie”, a declarat Victor Marghidan, purtătorul de cuvânt al SJU Piatra Neamț.

Tromboliza este un tratament inclus în programul național ce a fost aprobat și demarat, anul acesta, de Ministerul Sănătății. Implementarea acestui tratament la spitalul județean din Piatra Neamț este posibil, acum, după ce medicii neurologi și medici urgentiști alături de cei din ATI au urmat cursuri de pregătire. Tromboliticul se administrează după anumite criterii pe baza cărora se decide la care pacienți se poate interveni, dar și în baza investigațiilor paraclinice care se fac unei persoane suspecte de AVC. Personalul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț este, de asemenea, instruit pentru a gestiona rapid pacienții cu AVC. Bolnavii de la țară pot fi aduși direct la SJU Piatra Neamț, fără a mai trece pe la spitalele orășenești, a precizat dr. Gabriela Bercea, directorul medical al SJU Piatra Neamț.

(C.I.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...