Premieră la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ: Expoziţie Nicu Enea (1897-1960)

Complexul Muzeal Judeţean (CMJ) Neamţ – Muzeul de Artă Piatra Neamţ şi Clubul Lyons vă invită la vernisajul expoziţiei de pictură Nicu Enea, eveniment care va avea loc marţi, 14 martie, ora 17:00. Expoziţia prezintă iubitorilor de artă peste 60 de lucrări cu o valoare excepţională aflate într-o colecţie particulară din Bacău.

Nicu Enea s-a născut la Valea Arinilor – Bacău, a urmat Şcoala Normală din Piatra-Neamţ şi a frecventat cursurile Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, unde a studiat pictura cu G.D. Mirea, Jean Al. Steriadi, Gh. Petraşcu şi A. Verona. Încă din anul 1928 expune la Salonul Oficial, apoi are mai multe expoziţii personale în Bucureşti, la Ateneul Român, Sala „Ileana”, Sala „Universul”, la Belgrad şi Zagreb; participă constant la expoziţiile Societăţii „Tinerimea Artistică”, Anuala de Stat şi la Bacău.

A primit multe premii şi i s-au organizat expoziţii retrospective la Bacău, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Constanţa, Galaţi şi Oradea.

Pictorul Nicu Enea a cultivat boema bucureşteană din perioada interbelică, a avut mult succes la public, iar Casa Regală a României l-a susţinut financiar şi i-a comandat multe lucrări, apreciindu-i talentul.

Nudurile, peisajul rural, interioarele de ţară, portretele sunt expresiile unui pictor spontan, subtil, cu armonii cromatice prin care redă frumuseţea  corpului uman şi  freamătul naturii.

Organizatorii evenimentului de excepţie vă aşteaptă să vă bucuraţi de lucrările semnate de Nicu Enea de pe simezele Muzeului de Artă din Piatra Neamţ în perioada 14 martie – 10 aprilie 2017. (Muzeograf Violeta DINU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ceremonie militară dedicată memoriei generalului Nicolae Dăscălescu

Militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”  Piatra Neamț,...

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...