PRELIMINARII FUTSAL România-Olanda (23.10; 19:00)

România şi Olanda se întâlnesc astăzi, 23 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Polivalentă din Piatra Neamţ, în prima zi a grupei principale de calificare la Cupa Mondială de Futsal din 2020. Partida poate fi decisivă în lupta pentru obţinerea celui de al doilea loc calificant.

“Nu mi-aș fi dorit să întâlnim Olanda pregătită de prietenul meu, dar așa a fost să fie. Publicul de la Piatra Neamț ne poate ajuta enorm, mă aștept la un show total. Ne simțim foarte bine aici, suntem pregătiți să ne calificăm! Meciul de mâine e o finală pentru locul 2, dar abia la capătul săptămânii vom trage linie, ne trebuie multă concentrare”, a menţionat Robert Lupu, antrenorul naţionalei României.

Robert Lupu şi Max Tjaden FOTO: FRF

„Kazahstan e o echipă de top mondial, teoretic ne luptăm cu România pentru locul 2 în grupă, dar nici Albania nu trebuie neglijată. Meciul cu gazdele va fi foarte strâns, o demonstrează și palmaresul direct de până acum. Mă leagă o prietenie veche cu Robert Lupu, atât ca jucători, cât și ca antrenori. Mă aștept la o sărbătoare a futsalului la Piatra Neamț!”, a declarat Max Tjaden, selecţionerul Olandei. Tot astăzi, dar de la ora 16:30, se dispută şi meciul Kazahstan-Albania. Programul complet al meciurilor, cu precizarea că intrarea este liberă:

(M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...