România şi Olanda se întâlnesc astăzi, 23 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Polivalentă din Piatra Neamţ, în prima zi a grupei principale de calificare la Cupa Mondială de Futsal din 2020. Partida poate fi decisivă în lupta pentru obţinerea celui de al doilea loc calificant.
“Nu mi-aș fi dorit să întâlnim Olanda pregătită de prietenul meu, dar așa a fost să fie. Publicul de la Piatra Neamț ne poate ajuta enorm, mă aștept la un show total. Ne simțim foarte bine aici, suntem pregătiți să ne calificăm! Meciul de mâine e o finală pentru locul 2, dar abia la capătul săptămânii vom trage linie, ne trebuie multă concentrare”, a menţionat Robert Lupu, antrenorul naţionalei României.
“Kazahstan e o echipă de top mondial, teoretic ne luptăm cu România pentru locul 2 în grupă, dar nici Albania nu trebuie neglijată. Meciul cu gazdele va fi foarte strâns, o demonstrează și palmaresul direct de până acum. Mă leagă o prietenie veche cu Robert Lupu, atât ca jucători, cât și ca antrenori. Mă aștept la o sărbătoare a futsalului la Piatra Neamț!”, a declarat Max Tjaden, selecţionerul Olandei. Tot astăzi, dar de la ora 16:30, se dispută şi meciul Kazahstan-Albania. Programul complet al meciurilor, cu precizarea că intrarea este liberă: