Prefectul cere verificarea tuturor podețelor din județ, după accidentul de la Petru-Vodă

Podețul prăbușit nu avea autorizație de construire

Comisia instituită de pentru a verifica situația podețului de lemn prăbușit din satul Petru-Vodă, comuna Poiana Teiului, în urma accidentului în care a fost rănit și un copil de 8 ani (detalii aici) a constatat că acea construcție nu era autorizată și nu apărea în inventarul domeniului public.

Pentru ca astfel de situații să nu se mai repete au fost dispuse o serie de măsuri, atât privind zona podețului distrus de la Petru-Vodă, cât și verificări la tot ceea ce înseamnă „traversări de orice fel peste cursurile de apă”.

Comunicatul Prefecturii Neamț

„A fost desemnată prin ordin de prefect o comisie de constatare care s-a deplasat la Primăria Poiana Teiului a doua zi, în data de 21.07.2024. Comisia a constatat că podețul prăbușit nu avea autorizație de construire, nefiind inclus în inventarul domeniului public. Conform declarațiilor reprezentanților autorităților locale, puntea ar fi fost realizată în anii 80.

  • au fost dispuse măsuri de asigurare a zonei, în vederea interzicerii accesului de orice fel, în zona punții prăbușite și montarea în regim de urgență a unui parapet metalic la DN 15B, care să completeze parapetul existent, în vederea restricționării accesului spre locația punții. Această acțiune a fost dusă la îndeplinire de către reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, la data de 22.07.2024;                                                                   
  • degajarea materialelor din albie, în zona fostei punți, după obținerea acordului Inspectoratului Județean de Poliție Neamț și după finalizarea  primelor cercetări la fața locului;
  • identificarea și inventarierea tuturor traversărilor de orice fel peste cursurile de apă de pe raza comunei Poiana Teiului și  clarificarea regimului tehnic și juridic al acestora;
  • montarea de indicatoare rutiere de interzicere a accesului auto la punțile pietonale identificate în urma inventarierii;
  • informarea cetățenilor și a agenților economici din zonă privind restricțiile impuse.

Instituția Prefectului a cerut – în cursul zilei de 23.07.a.c.- tuturor primăriilor din județ și S.G.A Neamț să identifice și să transmită, cu celeritate, o situaţie a tuturor traversărilor (pod/ podeţe/ punţi) edificate peste cursurile de apă de pe raza unităţii administrativ teritoriale, atât pentru acces pietonal, cât şi auto, care nu sunt autorizate potrivit legislaţiei în vigoare, până la finele lunii iulie a.c.

Instituția Prefectului Județelui Neamț a precizat că astfel de construcţii nereglementate, pot pune în pericol siguranţa cetăţenilor care le utilizează atât ca pietoni, cât şi ca şoferi/ pasageri. În vederea prevenirii unor posibile accidente s-a solicitat dispunerea măsurilor necesare prin semnalizarea corespunzătoare, cu indicatoare de avertizare, a tuturor podurilor/ podeţelor/ punţilor, urmând să se identifice soluțiile de intrare în legalitate, după consultarea prealabilă a instituțiilor cu atribuții în materie și cu primarii U.A.T.- urilor”, precizează un comunicat al instituției Prefectului.

Angela Croitoru

Foto: Prefectura Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...