Prefectul Angheluţă va fi informat despre chestiuni sensibile

CJ_2014_04_30_03

Şedinţa de joi a Colegiului Prefectural se anunţă una cu înalt grad de atractivitate, dar nu prin prisma aspectelor legate de prevenirea delicvenţei juvenile şi protecţia minorilor, primul punct anunţat pe ordinea de zi. Adevăratul eveniment este marcat de al doilea punct, respectiv informarea ce va fi prezentată de către Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIRPOSDRU) al Regiunii Nord-Est în legătură cu activitatea şi măsurile de creşterea a gradului de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile. Instituţia, una publică şi cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, îşi are sediul la Piatra Neamţ şi asigură aplicarea atribuţiilor delegate de la nivelul Autorităţii de Management pentru POSDRU din cadrul Ministerului Muncii în judeţele regiunii. Pe lângă Autoritatea de Management şi cele şapte organisme regionale similare, responsabilitatea implementării POSDRU a revenit şi altor trei organisme intermediare de nivel naţional.

De-a lungul precedentului exerciţiu financiar-bugetar al Uniunii Europene, acest program operaţional s-a dovedit unul dintre cele mai vulnerabile la acţiunile de jaf şi corupţie. Influenţele şi combinaţiile politice specifice regiunii au făcut din activitatea organismului regional un rezervor de informaţii strategice filtrate şi gestionate cu maximă grijă.

Este de aşteptat ca şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, care îşi au sediul în judeţul Neamţ, membri de drept ai Colegiului Prefectural, să studieze informarea anunţată cu atenţie. Din păcate, chiar de-ar vrea, prefectul nu are pârghii directe pentru a solicita informări din partea altor două organisme intermediare cu sediul în Neamţ, cele însărcinate cu Creşterea Competitivităţii Economice şi Regio, din simplul motiv că acestea funcţionează în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, nu a unui minister. (V. COSMA)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...