Prefectul Angheluţă la bilanţul Jandarmeriei Neamţ

Prefectul județului a participat miercuri, 16 decembrie, la evaluarea anuală a activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ, care a avut loc la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Neamţ.

Au fost prezenți la această ședință, alături de prefectul judeţului Neamţ, generalul de brigadă dr. Ovidiu Vasilică – prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române şi şef al Statului Major precum şi reprezentanţi ai altor instituţii publice locale.

Au fost trecute în revistă obiectivele prioritare ale Jandarmeriei Nemțene stabilite pentru anul 2015 și analizată activitatea din punct de vedere a ordinii și siguranței publice, a prevenirii și combaterii faptelor antisociale, a pazei și protecției obiectivelor, bunurilor și valorilor cât și aspecte ce țin de relaţiile de cooperare şi colaborare cu celelalte structuri din cadrul sistemului de ordine şi siguranţă publică, cu instituţiile administraţiei publice locale, cu societatea civilă şi cu mass-media.

La sfârşitul activităţii de bilanț, prefectul județului i-a felicitat pe toți jandarmii pentru că și-au făcut datoria onorând uniforma pe care o poartă și a evidențiat, în mod deosebit, faptele unor jandarmi care, prin intervențiile lor, chiar în afara programului de lucru, au ajutat cetățeni să-și recupereze bunuri pierdute sau chiar au salvat vieți. Toate acestea au contribuit efectiv la consolidarea şi promovarea imaginii Jandarmeriei Române.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. La vânătoare de relicve din cel de-al Doilea Război Mondial

În ultimele două zile, echipajele pirotehnice din cadrul Inspectoratului...

FOTO Suceava Tranzitul pelerinilor către Ucraina, prin județul Suceava, de Anul Nou Evreiesc

Județul Suceava s-a aflat, în perioada 7–11 septembrie 2026,...