Precipitații consistente în toată Regiunea Nord-Est

După o scurtă perioadă de acalmie din punct de vedere meteorologic, specialiștii anunță din nou averse însemnate din punct de vedere cantitativ. A fost emisă o avertizare cod galben de precipitații viind vizate toate județele din zona de este a țării, Regiunea Nord-Est – Neamț, Suceava, Botoșani, Iași, Bacău și Vaslui, dar și județul Galați, unde este instituită starea de urgență în urma precipitațiilor abundente din week-end.

Avertizarea este în vigoare pe 19 septembrie, de la ora 03:00 la 19:00. „În intervalul menționat în Moldova și în nordul Dobrogei vor fi perioade cu averse. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15… 25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp”, conform Administrației Naționale de Meteorologie.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...