Doi bărbați în toată firea, după numărul de ani, dar naivi din cale afară, după comportament, s-au gândit că vor face rost de bani din furt și nu vor fi prinși niciodată. Logica dihorului, care nu provoacă pagube niciodată în gospodăria în care-și are adăpostul, dar face ravagii prin vecini, i-a îndemnat să fure din altă localitate, ca să-și piardă urma. Numai că n-a funcționat și, în doar câteva ore după ce-au intrat în curtea unui sătean din Zănești și au plecat cu vaca din grajd, au fost prinși la Mărgineni. Vânduseră bovina, la un preț de nimic față de cât valora. Omul care a cumpărat-o s-a bucurat că a dat doar 500 de lei pe ea, când vaca făcea de 5 ori mai mult, însă bucuria i-a fost de scurtă durată. În ziua de 6 septembrie, polițiștii i-au prins pe cei doi hoți, cu vârste de 45, respectiv 46 de ani, iar astăzi i-au dus în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă. Vaca a fost recuperată și s-a întors în grajdul ei (nesigur) din Zănești. (C.M.)