Povestea tristă din spatele unei sinucideri la Căminul pentru vârstnici Roznov

Un bărbat, în vârstă de 72 de ani, din Borlești, s-a sinucis, săptămâna trecută, în curtea Căminului pentru persoane vârstnice din Roznov, unde trăia de 7 ani. Zvonul public a lansat o poveste conform căreia, căminul ar fi fost preluat de un investitor, care a stabilit un cost lunar de 2.800 de lei pentru fiecare persoană internată acolo, iar bătrânul în cauză nu și-ar fi permis această suma și și-a pus ștreangul de gât.

Ionel Ciubotaru, primarul de Roznov, spună că decizia bărbatului în cauză n-a avut nicio legătură cu situația lui financiară, ci cu o depresie severă de care suferea: „Omul avea bani, i-am găsit 300 de lei în buzunar, după ce s-a spânzurat, avea 10.000 de lei în bancă și încă 3.000 de lei la CAR pensionari. Era de treabă, făcea curățenie în curte, avea grijă de câini. Numai că acum mai bine de o lună, unul din cei doi băieți ai lui a murit. Nu știu în ce condiții s-a întâmplat, dacă a fost un accident, însă de atunci a devenit depresiv. Eu cred că nu a putut trece peste această pierdere. A fost găsit în curte, spânzurat de un copac. Își pregătise totul, minuțios”.

Căminul pentru vârstnici n-a fost preluat de niciun investitor, după cum a precizat primarul. Funcționează și acum cu finanțare de la Consiliul Local Roznov 60%, iar diferența este suportată de aparținători sau de primăriile din localitățile de domiciliu ale asistaților. Din cei 50 de bătrâni care-și duc traiul la cămin, doar 13 sunt din Roznov. Contribuția este de 1.500 sau de 2.000 de lei pe lună, pentru fiecare asistat în funcție de gradul de dependență. Cei care se pot îngriji singuri și nu stau la pat plătesc mai puțin. Bărbatul care s-a sinucis făcea parte din categoria celor care nu doar că se îngrijesc singuri, dar și ajută pe unde este nevoie. A fost șofer, făcea curse pe Valea Muntelui, și-a ridicat o casă în curtea socrilor, dar a rămas singur după ce soția și socrii i-au murit și a decis să se mute la cămin. Băiatul lui, care a încetat din viață, fusese campion la lupte. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...