Potop la Roman

Ploaia a început, timid,  vineri  pe la prânz, dar până seara s-a întețit. Exact atunci, într-o recent deschisă galerie de artă, cineva se adresa celor câteva zeci de persoane aflate de față: ”Eu vă consider cei mai curajoși oameni din Roman, fiindcă nu v-ați speriat de o banală ploaie și v-ați aventurat într-un potop…

Vorbitorul a fost artistul plastic Ștefan Potop, care a deschis o expoziție la Roman. Expoziția, axată în special pe portrete, va rămâne deschisă până la sfîrșitul lunii.

La vernisaj, alături de oameni de cultură și de un larg public amator de artă, au fost prezenți și au vorbit primarul Lucian Micu și artiștii plastici romașcani  Florin Zaharescu și Iosif Haidu. Primarul Micu a spus, printre altele: ”În această galerie, aș vrea să mă simt nu  ca un musafir, ca un invitat, ci ca acasă. O casă primitoare cu oameni frumoși”. Ceilalți vorbitori au aminitit meritele maestrului Potop, mai puțin premiile și distincțiile obținute de acesta de-a lungul anilor și mai mult taberele de creație (în număr de 15) organizate de artist în calitate de președinte al Filialei Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Lucrările maestrului Ștefan Potop au fost prezentate în peste 12 expoziții personale și în peste 60 de expoziții de grup, în țară și în străinătate: la Piatra Neamț, Iași, Bacău, București, Chișinău, dar și în Veneția, Praga și Bruxelles. (D.A.)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Video. Botoșani. „Blue Guardians” intervin la un jaf bancar!

"În urma unui jaf asupra unei unități bancare, comis...

Foto. Iași. Un autoturism a ars ca o torță în municipiul Iași

Un scurtcircuit electric produs de la un conductor defect,...

Când se achită pensiile în luna iunie

Pensiile vin cu o zi mai târziu în luna...