reclama autocenter
Sediul ITPF Iaşi
Sediul ITPF Iaşi

Și în acest an, cu ocazia aniversării Zilei Internaționale a Copilului, structurile Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași și-au „deschis porțile” pentru a primi sărbătoriții Zilei de 1 Iunie, ocazie cu care aproximativ 700 de copii au fost inițiați în tainele meseriei de polițist de frontieră.

* Vineri, 29 mai, începând cu ora 10.00, la sediile structurilor subordonate Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, de pe raza județului Iași a fost sărbătorită Ziua Internațională a Copilului, prin activitatea Ziua Porților Deschise, ocazie cu care au fost invitați 400 copii de la 11 școli din zona de competență. Sărbătoarea a debutat cu prezentarea aparaturii și tehnicii folosite pentru supravegherea și controlul frontierei de stat. Copiii au avut ocazia să vadă cum funcționează autospecialele cu termoviziune, aparatele de vedere pe timp de noapte, dar au avut parte și de o scurtă demonstrație a polițiștilor de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ. Activitatea s-a încheiat cu momentul de maximă atracție pentru cei mici respectiv prezentarea unor exerciții demonstrative desfășurate cu ajutorul câinilor de serviciu folosiți în misiune de polițiștii de frontieră.

* Tot în data de 29 mai a.c., începând cu ora 10.30, polițiștii de frontieră botoșăneni din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au primit vizita a 30 de copii din cadrul Grădiniței nr. 23. Polițiștii de frontieră le-au explicat copiilor care sunt atribuțiile polițiștilor de frontieră și cum se muncește într-un punct de trecere a frontierei de stat. Micuții au fost fericiți să vadă aparatele de termoviziune, să urce alături de polițiștii de frontieră în autospecialele de intervenție, însă momentele de maximă atracție au fost demonstrațiile făcute de polițiștii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ și câinele de serviciu Lof, din dotarea Poliției de Frontieră și prezentarea aparaturii din dotarea compartimentului Criminalistică. La sfârșitul acțiunii micuții au fost serviți cu prăjituri și suc.

politie frontiera masina 02* Tot pe 29 mai, între orele 10.00 — 12.00, peste 250 de copii școlari și preșcolari ai școlii Anastasie Panu și Grădinițelor nr. 10 și nr. 4, din municipiul Huși au fost musafirii polițiștilor de frontieră vasluieni. Polițiștii de frontieră participanți la activități le-au explicat copiilor activitățile specifice ce se desfășoară într-un punct de trecere a frontierei și principalele atribuții ale polițiștilor de frontieră. Micuților le-au fost prezentate diversele tipuri de ținută (de reprezentare, de serviciu, de protecție, de camuflaj), aparatură de vedere pe timp de noapte și de observare pe timp de zi, autospeciale pentru transportul patrulelor și câinilor de serviciu, autospeciale care funcționează pe principiul termoviziunii și un autolaborator criminalistic. Copiii au fost încântați de dotările polițiștilor de frontieră și au urmărit cu viu interes exerciții demonstrative cu câinii din dotarea Poliției de Frontieră, specialitatea detectare stupefiante, de urmă și de intervenție.

Momentul de mare atracție a fost exercițiul demonstrativ executat de colegul nostru, agent șef adjunct CRĂIȚĂ MARIUS — din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al S.T.P.F. Vaslui, împreună cu un lot de 6 copii din municipiul Huși, antrenați de către acesta în tehnica artelor marțiale, stilul JU — JITSU. Polițiștul de frontieră este recomandat de un bogat palmares obținut în competiții de arte marțiale organizate la nivel local, regional, național și internațional. Astfel, între anii 2004 — 2006, polițistul de frontieră a frecventat cursurile Școlii Naționale de Antrenori, obținând certificare profesională de la Ministerul Tineretului și Sportului prin CARNET DE ANTRENOR, Categoria a V-a , specializarea ARTE MARȚIALE, în prezent fiind președintele și antrenorul tehnic al Clubului Sportiv ‘GOLD DRAGON FIGHT CLUB’ BÎRLAD, posesor de centură neagră cu următoarele gradații:

* 3 DAN — stilul JU — JITSU

* 3 DAN — stilul DJU — SU Shaolin KEMPO

* 1 DAN — stilul TAEKWON DO I.T.F.

Cei aproximativ 600 de copii, care pentru câteva ore au fost musafirii polițiștilor de frontieră au deslușit primele taine ale meserie de polițist de frontieră. Ziua Internațională a copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus ‘Ziua copilului’. Polițiștii de frontieră urează tuturor copiilor: La mulți ani și să păstreze veșnic în suflet spiritul copilăriei! (Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași Subcomisar de poliție Mihaela Denis Lazăr)

Articolul precedentNEAMŢ: Servicii integrate pentru copilul în dificultate
Articolul următor16 posturi scoase la concurs de Spitalul Roman
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.