Pompierii și polițiștii se contrazic pe tema unui incendiu

Trei ”lupi singuratici” din zona Tazlău-Borlești au băgat spaima în localnici, după ce s-au apucat de incendiat gospodăriile una după alta, din motive absolut incredibile. De exemplu, unul dintre ei a pus foc la garajul unui bărbat, pentru că, acum vreo 3 luni, i-a făcut semn să-l ia la ocazie și omul n-a oprit. Garajul și mașina s-au făcut scrum. Între timp, unul dintre adolescenții piromani s-a sinucis, iar ceilalți doi – unul elev la seminar – au fost arestați. Teoretic, în momentul de față, ar trebui să fie liniște în cele două comune. Practic, în seara de 29 iunie, a izbucnit un alt incendiu în comuna Tazlău, la un grajd destul de mare.

Pentru localizarea și stingerea incendiului, au fost mobilizate următoarele forțe și mijloace: 11 subofițeri cu 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă și echipajul EPA din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț și SVSU Tazlău cu 6 voluntari și o autospecială de stingere cu apă și spumă”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Flăcările au distrus 160 mp din acoperiș cu draniță și astereală lemn, 60 mp din tavanul de lemn, 60 metri bârnă din lemn, circa 20 tone de fân, 4 metri de gard din lemn și o căruță. Apa, folosită la stingere, a degradat pereții din chirpici. Pompierii au stabilit drept cauză ”folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”.

Polițiștii, care trebuie să facă cercetări în astfel de cazuri, spun că pompierii s-au cam grăbit. Ei cred că este posibil ca vreun trecător să fi aruncat un rest de țigară în aproipierea grajdului, mai ales că anexa este chiar lângă stradă.

Cristina Mircea

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...