0:00

După ce a pledat pentru înfiinţarea serviciilor voluntare la nivelul primăriilor din judeţ şi s-a convins de eficienţa acestora, mai ales că timpul în care intervin este foarte scurt, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ face apel la cetăţeni, în ideea de a-i convinge pe cât mai mulţi să devină voluntari. „În continuare se depun eforturi mari pentru menţinerea acestor servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă la un nivel care să permită o optimă intervenţie într-o situaţie de urgenţă”, se arată în comunicatul ISU Neamţ.

„Mulţi dintre noi suntem conştienţi de beneficiile pe care le-ar genera implicarea activă în comunitate. Dar, cu toate acestea, predispoziţia de a ne implica, rămâne la un nivel scăzut, poate din lipsă de timp sau poate din lipsa de curaj”. Voluntarii nu primesc bani pentru serviciile lor, ci beneficiază doar de nişte facilităţi acordate de consiliul local, însă sunt instruiţi astfel încât să ştie ce să facă în caz de incendiu sau calamitate naturală şi li se asigură echipament. Oricine doreşte să se alăture campaniei de voluntariat se poate adresa primăriei din localitatea de domiciliu pentru toate informaţiile necesare. (C. MIRCEA)

Articolul precedentJudiaciaristul Teo Sandu şi-a lansat cartea la Bucureşti
Articolul următorMedeea Marinescu vine la Roman