Pompierii intervin în Dragomirești după ploile torențiale. Două gospodării inundate și aluviuni pe carosabil

Pompierii Detașamentului Piatra Neamț, alături de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dragomirești, intervin în aceste momente în comuna Dragomirești pentru înlăturarea efectelor produse de ploile abundente.

Echipajele acționează în satul Vad, unde evacuează apa din două gospodării, fiind afectate atât locuințele, cât și curțile.

Totodată, în satul Hlăpești, pompierii intervin pentru îndepărtarea aluviunilor depuse pe carosabil, astfel încât circulația să se poată desfășura în condiții de siguranță.

Misiunea este în desfășurare.

Foto-video: ISU Neamț

Autor:

Popa Denisa
Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora