Actualizare: În urma misiunii de căutare de astăzi, 13 octombrie, a fost găsit corpul femeii, de 79 de ani din Piatra Neamț, care s-a aruncat în apele Bistriței, în zona barajului de la Reconstrucția.
Corpul neînsuflețit va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Actualizare: În această dimineaţă, 13 octombrie, un echipaj de pompieri cu barcă şi cange şi o ambulanţă SMURD au reluat căutările femeii de 79 de ani, care s-a aruncat aseară în râul Bistriţa, de pe podul de la Căprioara.
În paralel, poliţiştii nemţeni continuă activităţile pentru documentarea acestui caz.
Actualizare: Subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț: „Din primele verificări a reieșit că este vorba despre o femeie de 79 de ani, din Piatra Neamț. Polițiștii au găsit la fața locului mai multe bunuri și obiecte vestimentare. Activitățile continuă în vederea depistării persoanei în cauză”.
Actualizare: Din primele informații ar fi vorba despre o femeie de 79 de ani, geanta cu actele acesteia a fost găsită pe podul de pe care s-a aruncat.
Comunicatul ISU Neamț îl puteți citi mai jos.
„În această seară, prin apel la 112, în jurul orei 18:20, pompierii au fost înștiințați despre faptul că o persoană s-ar fi aruncat de pe podul Căprioara, în râul Bistrița, în municipiul Piatra Neamț.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială complexă pentru intervenție, o barcă și o ambulanță SMURD.
Pompierii au căutat atât în mediul acvatic (cu ajutorul bărcii) cât și terestru, pe malurile râului Bistrița o femeie în vârstă de 78 de ani. Misiunea s-a încheiat în jurul orei 19.40, din păcate fără niciun rezultat. Căutările vor fi reluate mâine dimineață”.
Știre inițială: În această seară s-a semnalat că o persoană ar fi sărit în Bistrița, de pe podul din zona Căprioara, din Piatra Neamț.
Pompierii nemțeni au fost anunțați de către un cetățean care a văzut persoana aruncându-se în apele reci. Un echipaj de intervenție cu barcă și cange a pornit în căutarea acestuia.
Deocamdată persoana nu a fost identificată și nu se cunosc niciun fel de detalii despre identitatea acesteia sau despre motivul ce au făcut-o să recurgă la acest gest.
Vom reveni cu detalii.
Angela Croitoru
Foto: arhivă