Înghețarea tuturor drepturilor salariale și a altor beneficii pentru anul 2025 la nivelul celor din noiembrie 2024 și alte prevederi restrictive din celebra Ordonanță Trenuleț a produs, cel puțin la nivel de sindicate ale polițiștilor, două tipuri de reacție. Unii din țară au pichetat (Polițiștii ies în stradă din cauza ordonanței trenuleț) în 30 decembrie sediul Guvernului și au protestat, în timp ce alții, din județul Neamț, s-au mulțumit să stea la discuții cu reprezentantul din teritoriu, prefectul. Ceea ce este, totuși, semn că măcar sunt ascultați, chiar dacă fără nici un fel de folos în afară de a scoate în evidență utilitatea unui purtător de cuvânt.Polițiștii și Ordonanța Trenuleț: la o cafea cu prefectul!

La întâlnirea din biroul prefectului Adrian Bourceanu au participat Simona Bostan, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) Neamț și vicepreședintele Marius Ionuț Movilă.

„Printre subiectele discutate s-au numărat reabilitarea sediilor de poliție, în special în mediul rural, plata orelor suplimentare pentru toți angajații MAI, echitabilizarea drepturilor privind decontarea navetei pentru personalul cu vechime, posibilitatea continuării activității pentru personalul MAI după pensionare (similar altor instituții publice), precum și soluții pentru locuri de parcare dedicate autoutilitarelor de intervenție (SAJ, IPJ, ISU) pe raza UAT-urilor din județul Neamț”, precizează un comunicat al Instituției Prefectului Neamț.

Prefectul Adrian Bourceanu a „ascultat cu atenție toate doleanțele și sugestiile prezentate de reprezentanții SNPPC” și dă asigurări „că Instituția Prefectului-Județul Neamț tratează aceste teme cu responsabilitate și deschidere”. Mai exact, Prefectura Neamț va transmite memoriul pe care îl va primi de la SNPPC Neamț către minister.

Și, bineînțeles, prefectul și-a „reafirmat angajamentul de a sprijini activitatea structurilor MAI din județ” ș.a.m.d.

În rest, numai de bine și un an bun cu locuitori ai județului mulțumiți.

Angela Croitoru

Articolul precedentPrimarul Adrian Niță urează „La mulți ani” pietrenilor
Articolul următorMăsuri sporite de siguranță în Neamț pentru Anul Nou

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.