Polițiștii nemțeni i-au „taxat” pe vitezomani

vitezoman

Timp de două săptămâni, lucrătorii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au desfășurat o campanie pe linia combaterii excesului de viteză, coordonată de Direcția Rutieră. „Scopul acestei acțiuni a fost reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto. De asemenea, s-a urmărit conștientizarea opiniei publice, precum și aplicarea de sancțiuni acolo unde s-a constatat încălcarea legislației rutiere”, a precizat subinspectorul de poliție Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. În intervalul 8-21 iulie, polițiștii de la Rutieră au aplicat 2.860 sancțiuni contravenționale ca urmare a nerespectării vitezei legale, au reținut 29 de permise de conducere și au depistat alte 27 infracțiuni la regimul circulației. „Serviciul Rutier Neamț recomandă conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză, atât în localități, cât și în afara acestora, pentru prevenirea producerii de evenimente rutiere”, mai spune purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

De foarte multe ori, însă, nu doar conducătorii auto sunt responsabili pentru producerea unor accidente. Un exemplu este și evenimentul produs în urmă cu două zile, la Zănești, în jurul orei 7,41. De vină a fost Ioan E., de 51 de ani, din localitate, care, circulând cu o bicicletă, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, intrând în coliziune cu mașina condusă de Vasile A., de 50 de ani, din comuna Români. În urma impactului, biciclistul a fost rănit grav. Tot un biciclist a fost protagonistul unui eveniment produs, tot în dimineața zilei de luni, în Târgu Neamț. De această dată, Constantin P., de 69 de ani, s-a autoaccidentat, rănindu-se grav după ce s-a dezechilibrat și a căzut peste bicicletă. Bărbatul a fost transportat la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

Trei minori au fost răniți, în urma unui eveniment rutier produs la Tămășeni, din cauza unui cal care a luat nălucă. Speriat de un utilaj pentru spart beton, animalul nu a mai putut fi strunit de stăpânul său, Iustin D. (26 de ani), a luat-o la goană, surprinzând și accidentând trei minori din localitate. M.H. (2 ani) și B.C. (6 ani) au fost răniți ușor, iar D.I. (10 ani) a suferit răni grave. În consecință, căruțașul s-a ales cu dosar penal.

În noaptea de luni spre marți, în jurul orei 01.39, în comuna Bodești s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea gravă a unei persoane.  Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că, în timp ce Alin Z, de 23 de ani, din Crăcăoani, conducea un autoturism pe direcția Piatra Neamț-Târgu Neamț, din cauza neatenției sau pe fondul oboselii acumulate, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, s-a răsturnat pe acostament și a intrat în coliziune cu un gard din lemn ce împrejmuia o locuință. În cauză, a fost întocmit dosar penal. (A.S.)

Autor:

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...