Polițiștii caută victima unui accident care n-a avut loc încă

Un apel la 112, făcut în seara de 2 mai, de un localnic din satul Mănoaia, comuna Costișa, anunța că un biciclist a fost lovit de un microbuz și este posibil să fi fost rănit grav. Surpriza pentru polițiștii de la Secția Rurală Săvinești și pentru cei de la Serviciul Rutier, care s-au dus la fața locului, a fost că n-au găsit nicio victimă. După ce-a fost identificat bărbatul care a sunat la 112, om serios și de bună credință de altfel, verificările au continuat pentru a se stabili dacă a avut loc, într-adevăr, un accident sau nu. Bărbatul din cauză a declarat că a văzut pe cineva căzut și un microbuz trecând prin zonă, însă n-a văzut clar dacă s-a produs vreun impact între persoana căzută de pe bicicletă și autovehicul. Polițiștii au făcut verificări la spital, dar și la localurile din apropierea locului în care a fost semnalată producerea accidentului, însă n-au putut stabili până astăzi, 3 mai, dacă este vorba, într-adevăr, despre un accident rutier, așa încât cercetările continuă. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...