0:00

Poliţiştii caută nişte escroci care vând pilote, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPoliţiştii din Neamţ sunt în alertă de vineri, 22 aprilie, şi caută nişte escroci care s-au pus pe păcălit bătrâni. Unii vând pilote, iar alţii cumpără tichete pentru călătorii CFR de la pensionari. De fapt toţi au acelaşi scop şi anume să vadă unde-şi ţin banii viitoarele victime, după care dau lovitura.

Primii, o femeie şi un bărbat, au fost la locuinţa unor bătrâni din Stăniţa în ziua de 19 aprilie. Bătrânul, care are 80 de ani, a cumpărat de la ei două pilote cu 145 de lei, iar vânzătorii au văzut locul din care a luat banii. În noaptea de 21 spre 22 aprilie, cei doi au pătruns în casă şi au furat 1010 lei, cât au mai găsit.

Vineri dimineaţă, un alt bătrân din Tarcău s-a trezit la poartă cu doi bărbaţi şi o femeie care au spus că vor să cumpere bilete CFR. Omul le-a dat 6 bilete de călătorie, cu 50 de lei, după care indivizii i-au distras atenţia şi au furat 5.000 de lei.

„Polițiștii au stabilit că aceștia s-ar deplasa cu un autoturism marca Volkswagen, de culoare albastru, înmatriculat în Bulgaria”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Cercetările sunt continuate pentru a identificarea persoanelor ce prezintă următoarele semnalmente: femeie cu o constituție robusta, înălțime de aproximativ 1,60-1,70m ; bărbat cu o înălțime de 1,70-1,80m, constituție atletică, perciuni lungi și barbă tip cioc, tuns scurt, ce prezenta un tatuaj cu craniu uman pe unul din umeri”.

Recomandările poliţiei:

  • nu permiteţi străinilor să intre în casă sau în curte sub diferite pretexte: vânzarea/cumpărarea de produse, folosirea telefonului, a toaletei sau pentru a le oferi ajutoare sau bunuri, schimbul unor bancnote;
  • solicitați persoanelor, care se prezintă sub diferite calități, să se legitimeze;
  • evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă! – păstraţi documentele și bunurile în locuri greu accesibile, cunoscute doar de dumneavoastră și nu divulgați aceste informații altor persoane;
  • nu vă lăsaţi tentaţi de preţurile produselor oferite spre vânzare de către persoane necunoscute întrucât acestea reprezintă doar mijlocul prin care infractorii urmăresc să intre în locuința dumneavoastră. 

    Dintre metodelele utilizate cu succes de escroci se remarcă metoda „curierul”: infractorii, sub motivul că sunt trimişi de o rudă a bătrânilor (fiul sau nepotul) care era plecată la muncă în străinătate, se prezintă la poarta/ușa persoanei vizate, pentru a le aduce un pachet. Astfel doi-trei indivizi, îmbrăcaţi elegant şi cu o maşină înmatriculată în străinătate, scot un colet pe care cer o sumă de bani, victima fiind păcălită datorită amănuntelor privind vârsta şi locul de muncă al fiul. Ba chiar, aceștia pretind că îl sună la telefon pe copilul persoanei vizate ca să vorbească şi să se convingă și îi dau victimei receptorul la capătul căruia se afla un complice. Presupusul fiu spunea că este în trafic şi nu poate vorbi prea mult, dar confirma că cei de la poartă sunt cunoscuţi de-ai lui şi poate să le dea banii cu încredere. Bătrânii păgubiţi se alegeau cu un pachet în care găseau diverse, de la jocuri pentru copii, la ibrice, ceasuri sau electrocasnice ieftine, mult sub valoarea pe care au dat-o la schimb. La fel de eficientă este şi metoda „angajaţilor” de la diverse firme de utilităţi publice sau de deratizare, scopul  fiind de a cerceta casa şi a descoperi locul unde sunt economiile. (C.M.)

Articolul precedentTrei fete rănite, după ce s-au răsturnat cu maşina
Articolul următorFC CEAHLĂUL: Massone anunţă parteneriat cu ”Lyoness”! Primăria e de acord?
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.