Polițiștii au întrerupt două petreceri de botez și au amendat organizatorii

Polițiștii au întrerupt două petreceri de botez și au amendat organizatorii

În timpul acțiunilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid 19, derulate în ultimele 24 de ore, polițiștii au întrerupt două petreceri de botez, care aveau loc la pensiuni din Roman și Pipirig.

”Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat în incinta unui local public din municipiul Roman la care participau aproximativ 80 de persoane”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei. De asemenea, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tîrgu Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la o pensiune din localitatea Pipirig se desfășura un eveniment privat (botez) la care participau aproximativ 60 de persoane. Atât organizatorul evenimentului cât și administratorului localului public au fost sancționați contravențional de polițiști cu amenzi în cuantum total de 5.000 de lei. Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur”.

În ultimele 24 de ore, peste 100 de polițiști și polițiști locali au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, terase dar și în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19. Au fost organizate 10 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun.

”În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 82 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 113 de mijloace de transport și au fost legitimate 848 persoane”, a mai precizat Georgiana Moșu. ”Echipele de control au depistat 124 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală. De asemenea, 3 sancțiuni contravenționale au fost aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 33.000 de lei”.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...