A doua zi a lui Mărțișor le-a ieșit cu ”plin” în față polițiștilor din Bacău.
În primul rând, la Moinești, a avut loc o acțiune de prevenire a furturilor de deșeuri feroase și neferoase. Polițiștii au confiscat, dintr-un centru de colectare, 4 tone de deșeuri feroase, pentru care administratorul societății nu deținea documentele prevăzute de legislația în vigoare. ”În urma unui control efectuat la un centru de achiziție, polițiștii au stabilit că administratorul societății nu deținea documente justificative pentru cantitatea de 4 tone deşeuri feroase. Față de societatea în cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 2000 de lei, conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar complementar s-a dispus confiscarea celor 4 tone deșeuri feroase”, anunță IPJ Bacău.
Apoi, tot pe 2 martie, polițiștii din comunele Faraoani și Cleja au acționat pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol și au dat peste patru pescari profesioniști… în braconaj: ”În punctul Lunca Siretului, polițiștii au depistat în flagrant 4 persoane care aveau asupra lor plase de tip monofilament și textil, precum și pește viu din speciile știucă, biban și roșioară. Asupra celor patru bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 35 de ani, toți din comuna Faraoani, polițiștii au identificat 7 plase monofilament și două plase fir textil, precum și 30 kg pește viu. Plasele și uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării, iar peștele a fost redat mediului natural. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deţinere şi folosire la pescuit de către persone neautorizate a uneltelor de pescuit comercial și deţinere şi folosire de plase de pescuit tip monofilament”, spun polițiștii băcăuani.
(ZCH News)