bacau politie scoala 07Aproape 300 de poliţişti au acţionat suplimentar, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţul Bacău, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă, se precizează într-un comunicat de presă.

“Poliţişti de ordine publică, rutieră şi prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au fost, luni, 14 septembrie a.c., în mijlocul elevilor, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.

Siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru poliţiştii. Pe întreg parcursul anului şcolar 2015-2016, poliţiştii vor desfăşura activităţi specific, care să conducă la îmbunătăţirea şi menţinerea climatului de siguranţă în şcoli şi în zonele adiacente unităţilor de învăţâmânt.

La inițiativa Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a fost realizat Planul cadrul de cooperare pentru anul școlar 2015-2016, încheiat între IPJ Bacău, I.J.J. Bacău, G.M.J. Bacău, I.S.U.J. Bacău, Poliția Locală a Municipiului Bacău, I.S.J. Bacău, Consiliul Județean Bacău – A.T.O.P, sub autoritatea Instituţiei Prefectului Bacău.

Au fost stabilite astfel principiile de cooperare dar și atribuțiile fiecărei instituții implicate în crearea unui climat de siguranță în scoli și în apropierea lor.

Măsurile pe care le vor lua polițiștii sunt structurate pe trei paliere: prevenirea prin acțiuni educative, verificarea modului de supraveghere și pază a unităților școlare în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 și acordarea sprijinului de specialitate, precum și activități pentru menținerea ordinii publice, intervenția în cazul evenimenteor produse în perimetrul unităților școlare, sesizate prin 112 și combaterea absenteismului școlar“, se menţionează în comunicatul citat.

POLIȚIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ

Stimaţi părinţi:

Încurajaţi-vă copilul să vă povestească ce prieteni are, cu ce probleme se confruntă şi cum îşi petrece timpul liber;

Supravegheaţi mereu ce sumă de bani are asupra sa şi cum o cheltuie;

Petreceţi cât mai mult timp împreună şi fiţi dumneavoastră înşivă un bun exemplu;

Implicaţi-l în activităţi sportive sau artistice, în funcţie de aptitudini;

Nu îl lăsaţi să petreacă prea multe ore în faţa calculatorului şi nu-i permiteţi să stea seara, afară, până la ore târzii.

Dragi copii:

Respectaţi regulile de circulaţie şi nu alergaţi pe trecerile de pietoni;

Evitaţi zonele slab iluminate sau mai puţin circulate atunci când vă fixaţi un traseu pentru şcoală şi nu întârziaţi pe drum;

Alegeţi să parcurgeţi acest drum împreună cu alţi colegi, mai ales dacă la ieşirea de la ore este seară;

Alegeţi-vă cu grijă prietenii şi evitaţi compania celor violenţi şi obraznici;

Păstraţi-vă calmul când discutaţi în contradictoriu şi nu recurgeţi niciodată la violenţă pentru a vă impune părerile;

Solicitaţi sprijinul profesorilor atunci când sunteţi implicaţi într-o altercaţie sau sunteţi martorul unor violenţe verbale sau fizice;

Nu umblaţi cu lucrurilor colegilor fără acordul lor şi nu le ascundeţi, nici măcar în joacă. (ZCH NEWS)

Articolul precedentA murit Corneliu Vadim Tudor! BIOGRAFIE – ULTIMA VIZITĂ LA NEAMŢ
Articolul următorA traversat aiurea, fiind în stare de ebrietate! Acum e la ortopedie!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.