Polițist acuzat pentru că a primit 30.000 de euro pentru a interveni la vârful Parchetului Târgu Neamț

Polițist acuzat pentru că a primit 30.000 de euro pentru a interveni la vârful Parchetului Târgu NeamțVieru Sergiu Vasile, agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Crăcăoani, a fost trimis în judecată de procurorii DNA care-l acuză de comiterea a două infracțiuni de trafic de influență. Pe scurt, omul legii a primit în tranșe 30.000 de euro după ce a promis că poate interveni pe lângă un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, dar și la primul procuror din cadrul aceleiași unități, pentru soluționarea favorabilă a unui dosar penal. Fapta viza o conducere fără permis iar agentul de poliție a fost prins în flagrant pe când încasa ultima tranșă de bani, ulterior fiind arestat preventiv (amănunte aici și aici).

Cercetările au relevat că, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe 7 martie polițistul Vieru Sergiu Vasile a depistat o persoană conducând un autovehicul în Bălțătești, fără a deține permis de conducere. Prin urmare, în evidențele Secției de Poliție Crăcăoani din cadrul I.P.J. Neamț a fost înregistrată o cauză penală având ca obiect această infracțiune. „Ulterior, în perioada sfârșitului lunii martie – luna aprilie 2025, inculpatul Vieru Sergiu Vasile i-ar fi pretins concubinului persoanei cercetate pentru conducere fără permis suma totală de aproximativ 15.000 de euro, pentru a-și exercita pretinsa influență asupra organului de cercetare penală ce instrumenta cauza respectivă, dar și asupra procurorului de caz și a superiorului acestuia, ambii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, cu promisiunea că va asigura soluționarea cauzei fără trimiterea în judecată a făptuitoarei”, anunță Direcția Națională Anticorupție.

Au urmat două întâlniri în cadrul cărora agentul Vieru Sergiu Vasile ar fi primit de la concubinul făptuitoarei 25.000 lei (echivalentul a aprox. 5.000 euro), respectiv 40.000 lei (echivalentul a aproximativ 8.000 euro), ultimul refuzând predarea tranșei finale solicitate de 2.000 euro. „La data de 24 septembrie 2025, în contextul în care cumpărătorul de influență dobândise calitatea de inculpat în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, în cadrul unor discuții purtate cu primul la domiciliul acestuia, inculpatul Vieru Sergiu Vasile i-ar fi pretins suma de aproximativ 15.000 de euro, în vederea exercitării influenței asupra organului de urmărire penală care instrumentează cauza penală respectivă, cu promisiunea că acesta nu va fi supus unei măsuri preventive privative de libertate, respectiv că va determina o soluție favorabilă care să nu presupună trimiterea în judecată”, mai arată sursa citată.

Pe 25 septembrie, cu prilejul unei întâlniri în Târgu Neamț, agentul de poliție Vieru Sergiu Vasile a primit  9.000 de euro și 5.200 de lire sterline – în total echivalentul a aproximativ 14.950 euro, moment în care a fost prins în flagrant. Rechizitoriul a fost trimis la Tribunalul Neamț cu propunerea de menținere a măsurii preventive. În ședința din 10 noiembrie magistrații din cadrul Tribunalului Neamț se pronunță în cazul verificării măsurii preventive dispuse împotriva agentului de poliție.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...