„Imediat o echipă operativă a efectuat un filtru în trafic și a oprit autoturismul, depistând la volanul acestuia un tânăr de 26 de ani din Bacău”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ
Tânărul a fost testat şi s-a stabilit că avea nici mai mult, nici mai puţin de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, adică era la un pas de comă alcoolică. Polițiștii i-au reținut permisul de conducere, l-au dus la spital pentru a i se recolta sânge şi i-au întocmit dosar penal.
„Mulțumim celor care prin atitudinea lor contribuie la prevenirea accidentelor de circulație”, a mai spus Elena Bulgărea.
Tot pe 4 august, în jurul orei 22, poliţiştii din Sagna, care patrulau prin comună. au observat un autoturism care nu mergea drept şi l-au oprit. La volan era un bărbat de 40 de ani din Buruieneşti, care depăşise şi el limita contravenţiei (0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat), dar nu „reuşise” să-l egaleze pe şoferul din Bacău. Consecinţele au fost, însă, aceleaşi: permisul suspendat şi deschiderea unui dosar penal. Iar, de regulă, în asemenea cazuri, instanţele dau condamnări la închisoare cu executare. (C. MIRCEA)