Recent, Poliţia Locală Târgu Neamţ a început o serie de acţiuni împotriva căruţaşilor care circulă cu atelajele pe străzile centrale ale oraşului. Astfel, doi căruţaşi au fost amendaţi cu 600 de lei şi au fost avertizați că a doua oară le vor fi confiscate şi căruţele.
Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 62 din 2019, tranzitarea căruţelor pe principalele bulevarde şi străzi din oraş este interzisă.
”Poliţia Locală are săptămânal astfel de acţiuni în zonele centrale ale oraşului, cu privire la tranzitarea căruţelor şi la cerşetorie. În privința tranzitării căruţelor prin centrul oraşului, se poate ajunge şi până la confiscarea lor. Cât priveşte combaterea fenomenului cerşetoriei, avem acţiuni regulate de depistare şi predare a cerșetorilor către primăriile limitrofe oraşului. La aceste acţiuni, cerem sprijinul Direcţiei de Asistenţă Socială Târgu Neamţ şi Protecţiei Copilului”, ne declară Florin Tofan, şeful Poliţiei Locale.
Poliţia Locală acţionează şi pe zona furturilor agricole, în special pe zona cartierelor Blebea şi Humuleşti.
”Aceste acţiuni au scopul de a descuraja furturile de pe câmp, iar atunci când situaţia impune se cere sprijin de la Poliţia Naţională şi Jandarmerie, pentru a descuraja aceste fapte infracţionale”, ne-a mai declarat Florin Tofan.
Despre acest subiect, primarul Daniel Harpa ne-a declarat: ”Am dispus Poliţiei Locale ca, săptămânal, să demareze acţiuni pe linia cerşetoriei şi a atelajelor, în special în zilele de luni şi în weekend. Atât Poliţiei Locale, cât şi Poliţiei Naţionale le-am solicitat să stopeze astfel de fapte, pentru a oferi cetăţenilor oraşului, şi nu numai, un climat de siguranţă şi linişte”.
C.T. STURZU
Ce vorbiti ca incercati sa limitati furtul de pe camp din Humulesti.Fura cu voi de fata,asa ca lasati gargara.Nu faceti nimic si stiti asta.Numai reclama in mas media.Apucati va de treaba la propriu ca salariu aveti destul.