Poliția Locală a adunat elevii care lipseau de la ore

O acțiune a Poliției Locale Piatra-Neamț în zona unităților de învățământ și a centrelor comerciale din oraș, desfășurată ieri, 27 martie, în intervalul orar 9:00-13:00, când elevii ar trebui să fie la ore, a dus la depistarea a nu mai puțin de 40 de elevi care absentau de la ore. Mai mult, câțiva dintre chiulangii mai și fumau, 5 au primit avertismente, iar părinții unuia dintre ei au de plătit o amendă de 100 de lei.

Poliția Locală a adunat elevii care lipseau de la ore“Acțiunea s-a desfășurat între orele 09.00 – 13.00, cînd mai multe echipaje ale Serviciului Ordine Publică și S.D.P.I. – Poliția Locală Piatra Neamț au monitorizat curțile liceelor, zonele adiacente acestora și centrele comerciale din proximitate. Astfel, peste 40 de elevi de la mai multe unități de învățământ, au fost depistați că absentau de la ore, din diverse motive. Aceștia au fost legitimați și îndrumați spre clasele de curs. Totodată, cinci tineri au fost depistați fumând în curtea instituțiilor ale căror cursuri le frecventau, fapt pentru care au fost sancționați contravențional pentru încălcarea Legii 349/2002 (5 avertismente și 1 amendă în valoare de 100 de lei).

Poliția Locală a adunat elevii care lipseau de la oreMai mult decât atât, în locurile cunoscute pentru faptul că în recreații se adună elevi care fumează și nu păstrează curățenia pe domeniul public, mai mulți liceeni au primit de la polițiștii locali saci de gunoi și au salubrizat respectivele zone. Totodată, agenții comerciali care își desfășoară activitatea în apropierea școlilor și liceelor din oraș au fost informați cu privire la interzicerea comercializării tutunului și a băuturilor alcoolice către minori, cât și despre noile prevederi legale a interzicerii vânzării, tot către cei cu vârsta sub 18 ani, a băuturilor energizante. Astfel de acțiuni vor continua până la finalul anului școlar în curs”, precizează Poliția Locală într-un comunicat de presă.

Poliția Locală a adunat elevii care lipseau de la oreAngela Croitoru

Foto: Poliția Locală Piatra-Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Două gospodării afectate de un incendiu. O persoană a fost salvată de pompieri

Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Ipotești, județul...

Trafic blocat. Autotren răsturnat pe DN 15D, în Gâdinți

Un autotren încărcat cu lemne s-a răsturnat vineri, 24...