După îndelungi discuții și analize ale celor mai bune variante, conducerea IPJ Neamț a ajuns la concluzia că internatul Colegiului Tehnic Gheorghe Cartianu este singura clădire care se pretează pentru activitatea instituției din următorii aproape 3 ani. Sediul de lângă stadion urmează să intre într-un program de anvelopare termică și modernizare, cu fonduri europene, iar în luna octombrie deja ar trebui să fie pregătit pentru a fi preluat de constructor. Demersurile pentru a găsi un sediu temporar, pretabil pentru activitatea polițiștilor, au început de câteva luni, însă soluția cea mai la îndemână din punct de vedere al distanței față de clădirea IPJ, și anume spațiile de la stadion sunt improprii.
”Ar trebui făcute niște modificări și niște recompartimentări, care presupun costuri ridicate, iar noi nu avem aceste fonduri”, a declarat comisarul șef Costică Scutaru, adjunctul șefului IPJ Neamț, aflat momentan la comanda inspectoratului. ”În momentul de față, soluția cea mai bună este internatul fostului liceu de chimie. Am discutat în acest sens cu domnul primar și este singurul loc în care noi am plăti doar cheltuielile cu utilitățile, fără să plătim chirie. Spațiile sunt corespunzătoare – am ocupa un corp și jumătate din cele 3 existente – singura problemă fiind instalația electrică, veche de 40-50 de ani, care trebuie înlocuită – sperăm – ,tot prin bunăvoința primăriei”.
Internatul Colegiului Cartianu poate fi folosit de IPJ Neamț ca spațiu de birouri, pentru că numărul elevilor care sunt cazați acolo a scăzut constant, așa că este loc suficient pentru polițiști. Rămâne problema parcărilor pentru mașinile cadrelor, dar și aici tot Primăria Piatra-Neamț poate întinde o mână de ajutor, prin acordarea locurilor din dreptul colegiului, dar și a 20-30 de locuri din parcarea Galleria Mall.
C.M.