Poliţia Capitalei: eliberarea lui Ţâţă nu e de interes public

Botez Tata

La Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti nu doar agenţii de la Arest au probleme grave în a înţelege ceea ce citesc, ci şi ofiţerii de la Serviciul Informare şi Relaţii Publice. După 5 zile lucrătoare, în care gradaţii au obţinut avizele necesare, de pe la compartimentul juridic şi de la alte persoane importante specializate în stilul “Bună ziua! Bat pari!”, n-au fost în stare să explice cum a fost posibil ca Ţâţă să fie eliberat. Nu am cerut niciun fel de detalii despre studiile, culoarea ochilor sau numărul la pantofi al agenţilor (3 la număr) care l-au scos pe Adrian Marin Botez din celulă şi i-au dat drumul pe străzile Bucureştiului, ci am întrebat doar câtă experienţă aveau, dacă au luat decizia de capul lor (sec) sau au cerut aprobarea unui superior şi dacă există suspiciuni ca neglijenţa lor în serviciu să fi avut la bază o intenţie şi nu o greşeală.

Răspunsul Poliţiei Capitalei, înşirat generos pe două pagini, începe cu fraza “datele cu caracter personal reprezintă orice informaţii referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare (n.r. – numărul de neuroni, de exemplu) ori la unul sau mai mulţi factori specifici identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale”.

Unde o fi găsit comisarul şef Dorin Badea, responsabil cu Legea 544, asemenea cerinţe în adresa noastră rămâne un fapt cel puţin la fel de inexplicabil ca “scăparea” lui Ţâţă dincolo de graniţele arestului. Cert este că specialist în comunicare cum îi cere “foncţia”, dl. Badea mai înşiră câteva articole de lege, inclusiv unul pe care l-a încălcat prin refuzul său (“prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice”) şi încheie inspirat: “În contextul celor precizate mai sus, cu privire la scoaterea din arest a persoanei la care faceţi referire, precizăm că nu se poate da curs solicitării dumneavoastră. Vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în soluţionarea problemelor circumscrise sferei informaţiilor de interes public”. 

Ultima testare PISA făcută elevilor români  în vârstă de 15 ani a relevat la capitolul “picaţi” următoarele probleme: capacitatea de lectură – 10%, capacitatea de înţelegere – 35%, capacitatea de a face conexiuni – 25%, capacitatea de a formula un punct de vedere – 10%, capacitatea de a exprima punctul de vedere – 10%. Pariem că măcar 10 % din ei s-au făcut poliţişti la Capitală?

Cristina MIRCEA

N. B.: Ţâţă a fost eliberat din arest, la câteva ore după ce Înalta Curte l-a trimis, prin sentinţă definitivă, 12 ani după gratii. Poliţiştii i-au înapoiat toate obiectele personale, inclusiv banii (7.300 de lei) pe care-i avea asupra lui când a fost prins – lucru confirmat de Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei. Ceea ce n-a confirmat ofiţerul este traseul interlopului, despre care se scria în presa centrală de ieri că ar fi părăsit ţara prin punctul de trecere a frontierei de la Galaţi. Mai mult, surse din rândul anchetatorilor ne-au declarat că Ţâţă a fost pus în urmărire internaţională pentru că aşa obligă procedurile, dar el nu a părăsit teritoriul României.

Autor:

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...