Poliția a deschis dosar penal în cazul persoanelor intoxicate în zona Roman

Poliția face o anchetă în cazul persoanelor care s-au intoxicat, sâmbătă, după ce au muncit pe un câmp cu sfeclă, tratat cu erbicide, din zona Romanului. Cercetările polițiștilor nemțeni vizează aspecte ce țin de neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.

Așa cum informam încă de ieri, mai multe persoane, adulți și adolescenți, au ajuns la CPU Roman, în ziua de 27 iulie 2019, intoxicați cu erbicide, care au declarat că au muncit pe un câmp cu sfeclă ce fusese tratat înainte. Unii bolnavi au venit la spital singuri, alții au fost aduși la CPU Roman cu ambulanțele. În comunicatul de presă de astăzi al Spitalului Municipal de Urgență Roman se precizează că sâmbătă, între orele 11-16, s-au prezentat la CPU 28 de persoane din Moreni și Budești, cu vârste cuprinse între 14 și 65 de ani, din care doar 12 au fost la muncă, la câmp. Pacienții prezentau leziuni la nivelul membrelor în urma contactului cu o plantă, au fost diagnosticați cu fitofotodermatoză, au fost investigați, tratați și direcționați la domiciliu, cu tratament. O singură pacientă, în vârstă de 40 de ani, prezenta valori tensionare mai mari din cauza unui atac de panică și care a revenit și duminică la CPU, cu stări diareice. A fost ținută sub observație în secția Boli Infecțioase și astăzi dimineață a fost externată. Serviciul de Ambulanță Neamț precizează, în comunicatul de presă de astăzi, că 7 persoane au fost preluate și transportate, în seara de 27 iulie, la ora 21,04, din satul Munteni, comuna Văleni, la CPU Roman. Este vorba de 6 tinere cu vârste între 15 și 25 de ani, o femeie în vârstă de 45 de ani și un bărbat de 46 de ani, intoxicați cu erbicid. Tot cu ambulanța a fost preluată duminică, 28 iulie, la ora 10.27, o fată de 14 ani, din Moreni, a fost adusă la CPU Roman și de acolo a fost direcționată la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” Iași pentru a se stabili cu ce substanță a fost intoxicată.

Astăzi, 29 iulie, dr. Codruț Munteanu, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț face precizări legate de starea pacienților: „Copiii din Pediatrie sunt bine, iar pacientul care a fost internat în ATI a evoluat bine, fiind transferat de astăzi în secția Medicină Internă”. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Accident la Hangu – un șofer a rămas încarcerat după ce mașina a ajuns pe cupolă

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Actualizare Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic...

Coduri concurente de caniculă și instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de...

Video. Iași – copil de 12 ani înecat într-un iaz

Un copil în vârstă de 12 ani și-a pierdut...