grigoriu

Un poet important al liricii române contemporane, unul din cei mai talentaţi  din generaţia tânără, Viorel Grigoriu, (a semnat şi Viorel Răucescu, Viorel Grigore) trăieşte la Răuceşti, unde s-a născut la 11 noiembrie 1964. Are o viaţă tumultuoasă, de boem, construindu-şi o biografie care poate fi oricând (scrisă) confundată cu un roman de aventuri. Probabil că şi-l va scrie. A fost elev la Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc (1979-1983) şi două trimestre, cu examen de bacalaureat la Liceu „Ştefan cel Mare” din Târgu-Neamţ. A practicat de-a lungul anilor diverse profesiuni: profesor suplinitor la Şoimăreşti, Neamţ, supraveghetor la Cetatea Neamţ, paznic de noapte ÎGO Târgu-Neamţ, redactor colaborator „Evenimentul”, muncitor în Turcia, în Italia (din 2004 până în 2013). A debutat publicistic, în revista „Flacăra”, în anul 1984, fiind girat de poetul Geo Dumitrescu, în următorul an fiind distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România la Concursul de Poezie „Nicolae Labiş” (octombrie 1985), iar în 1986 cu Premiul Revistei „Luceafărul”, Satu-Mare. A colaborat la revistele literare din ţară  „Convorbiri Literare”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Poesis”, „Cronica”, „România Literara”, „Poezia”, şi cele din judeţ, „Conta” şi „Antiteze”. Debutul său în volum, cu volumul „Reguli de plutire”, Ed. „Conta” din Piatra-Neamţ (2005), pentru care a primit Premiul „Mihai Ursachi” pentru debut (poezie) al Uniunii Scriitorilor, Filiala Iaşi, a fost alcătuit de Adrian Alui Gheorghe cu textele trimise de autor din Italia, ţară unde i-a apărut şi „Il Diavolo domestico”,  „Aletti” Editore, Roma, versuri, 2011. A scris peste 600 articole, ştiri, în „Evenimentul de Iaşi” şi în „Evenimentul Zilei”. În prezent lucrează la un roman intitulat „Fericirea de a fi inutil”. În Italia a scris versuri, a lucrat în locuri şi meserii diferite – a păzit turme de capre prin Sicilia şi a zidit clădiri prin cele mai mari oraşe italiene – iar de la 1 august 2013 s-a întors în ţară. „Într-o epocă în care fericirea înseamnă în mare parte bunăstare (adică bani), mulţi consideră poezia inutilă (de două parale).Totuşi eu sunt fericit numai după ce creez o poezie. Scriind-o, creez: pentru mine o fericire şi pentru alţii o inutilitate. Cine creează inutilităţii devine el însuşi un inutil. În cazul meu, un inutil fericit. De aceea, pentru mine, fericirea de a fi inutil, cu alte cuvinte fericirea de a crea, înseamnă totul” – este crezul poetului. Să-i urăm La mulţi ani!

Nicolae SAVA

transă în spatele celularului

iubiţi-vă, e gratis, chiar dacă apele curg uneori invers

precum zilele ori numărătoarea unui start în uitare

tot rupem câte o foaie din calendar

şi ne uităm pe fereastră

vine ori nu vine Iisus să ne salveze odată?

chiar dacă am greşit de n ori

adormind în braţele afroditelor

tocmai în zori, cu sufletul în nori…

oare pe acolo trece drumul către Creator?

privesc absent cum se evaporă râul

ca viaţa

visez a mă întâlni cu Dumnezeu

ce, n-am voie ?

 sacrul suspans

nu te aplaudă nimeni, nici nu te înjură

esti un fel de nimic care bea o cafea dimineaţa

după, te uiti pe fereastră cu ochii unui începător

în ale senectuţii, spre biserica satului

clopotul vorbeşte ceva cu Cel de Sus

dar nu ştii ce, de ce, unde, când, cum…

grigoriu 2