PNL pierde un consilier la județ

paval gabi

Dan Gabriel Pavăl, ales consilier județean pe listele USL, la alegerile locale din Neamț, cu mențiunea că venea din partea Partidului Național Liberal, a ales să părăsească formațiunea politică unde și-a găsit refugiul, ca orice pedelist care s-a reorientat odată cu schimbarea puterii și să se declare independent. În felul acesta, se poate spune că PNL-ul a pierdut un consilier. Sau că USL-ului i s-a întâmplat același lucru. Că ”independenții” au devenit mai puternici sau că, acum, PSD-ul nu mai poate fi acuzat de colaborare cu dușmanii din opoziție la județ, din moment ce aceștia pot face același joc din postura de independent, care, pe lângă interesele grupului, își poate promova și pe cele personale.

Versiunea privind motivele plecării, așa cum rezultă dintr-o declarație a lui Dan Gabriel Pavăl, este una plină de adevăruri: ”Am ales să fiu independent pentru că așa pot vota cu conștiința curată, numai pentru binele comunității pe care o reprezint. Am fost dezamăgit și nemulțumit de tot ce s-a întâmplat în partid, de schimbarea de la Antonescu la Iohannis, de pierderile suferite de partid, de scandalul din jurul lui Ursărescu”.

Trebuie să remarcăm și noi că dezamăgirea și nemulțumirea sau chiar scârba nu au fost atât de mari încât să demisioneze din funcție. Și nici interesul pentru binele comunității pe care o reprezintă nu s-a materializat până acum în vreun proiect de hotărâre depus la Consiliul Județean, deși au trecut doi ani și trei luni din acest mandat.

„Regretăm decizia luată de domnul consilier judeţean Gabriel Pavăl. Ne dorim ca drumul domniei sale să fie realizat plecând de la acelaşi tip de gândire de dreapta. Sperăm sa fie o decizie de moment, un timp de gândire, iar după perioada de linişte şi echilibru îl așteptăm să revină la liberalismul ce îl caracterizează. Sperăm că nu a existat nici un fel de presiune asupra sa, ci doar o nevoie de clarificare, de pauză. Apreciem ceea ce a făcut pentru PNL şi am convingerea că se va întoarce acolo unde îi este locul şi anume pe partea dreaptă a politicii nemţene”, a declarat Mugur Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ. (V. BĂLĂNESCU)

Autor:

Ultima ora

Crimă în Piatra Neamț. Victima este un polițist

Actualizare: Un comunicat al IPJ Neamț confirmă că victima...

Militarii nemțeni au participat la exercițiul „PETRODAVA 26”

Militarii Batalionului 634 Infanterie din Piatra-Neamț s-au instruit, timp...

Bucurie și binecuvântare de Ziua Copilului, la biserica din satul Mănăstirea Neamț

Un frumos eveniment dedicat copiilor a fost organizat astăzi...

Un copil de 12 ani s-a electrocutat după ce s-a urcat pe un tren din Gara Târgu-Neamț

Actualizare. Pacientul cu arsuri severe va fi transportat cu...

Iași. Grav accident în localitatea Sârca – traficul este blocat

Un grav accident de circulație a avut loc cu...

Crimă în Piatra Neamț. Victima este un polițist

Actualizare: Un comunicat al IPJ Neamț confirmă că victima...

Militarii nemțeni au participat la exercițiul „PETRODAVA 26”

Militarii Batalionului 634 Infanterie din Piatra-Neamț s-au instruit, timp...

Încep înscrierile la Bacalaureat 2026

Joi, 4 iunie, absolvenții claselor a XII-a și a...

VIDEO. Incendiu la o anexă gospodărească în comuna Gârcina

Un incendiu a izbucnit în seara de duminică, 31...