PNL își lansează candidații într-o zi de 13

Partidul Național Liberal își va lansa candidații pentru alegerile europarlamentare de pe 25 mai, la Piatra Neamț, în duminica Floriilor, pe 13 aprilie. Evenimentul va avea loc pe platoul de la Curtea Domnească din Piatra Neamț.

”Va avea loc lansarea oficială a candidaților la europarlamentare pe regiunea Nord-Est, iar la eveniment vor fi prezenți domnii Crin Antonescu și Klaus Johannis. De asemenea, pe platoul de la Curtea Domnească vor veni membri și simpatizanți PNL din întreaga regiune Nord-Est și ne așteptăm la prezența câtorva mii de oameni”, a declarat Dorin Ursărescu, deputat PNL de Neamț și președinte al PNL Neamț.

Regiunea Nord-Est va fi reprezentată la alegerile europarlamentare de Mihai Țurcanu, aflat pe locul 7 pe lista candidaților PNL pentru Parlamentul European. Acesta este din Botoșani, are 38 de ani și a ocupat mai multe funcții, între care și președinte ANSVSA. Mihai Țurcanu a fost prezentat înainte de începerea campaniei electorale și membrilor PNL Neamț, în cadrul delegației permanente a filialei, delegație care s-a desfășurat duminică, 30 martie. Cu aceeași ocazie, conducerea PNL Neamț a decis că de campania electorală pentru alegerile europarlamentare de la sfârșitul lunii mai se va ocupa fostul prefect de Neamț, George Lazăr, care a revenit în partid și care deține în prezent și funcția de vicepreședinte al PNL Neamț. (I. CĂLIN)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...