Grupul consilierilor județeni liberali din Neamț reiterează că proiectul de buget al județului Neamț pe anul 2018 trebuie să fie unul cu viziune, unul axat pe dezvoltare!
Drept urmare, consilierii județeni liberali au lansat inițiativa organizării unei dezbateri publice pe marginea proiectului de buget pentru anul 2018.
Din dorința de a avea pentru județul Neamț un buget transparent, echilibrat invităm conducerea Consiliului Județean, pe cei doi vicepreședinți, pe colegii consilieri și alte părți interesate să cădem de comun acord pentru a stabili o întâlnire de lucru. În acest sens am transmis o invitație către toți colegii consilieri județeni din Neamț pentru a organiza o dezbatere publică pe marginea proiectului de buget pentru anul 2018 al județului Neamț.
În cadrul acestei dezbateri publice consilierii județeni liberali își propun ca forma finală a proiectului de buget să răspundă nevoilor reale de dezvoltare a județului Neamț.Totodată, considerăm că proiectul de buget al județului Neamț trebuie să aibă la bază consens politic, o gândire de dezvoltare durabilă și să respecte legislația în domeniu.
Grupul Consilierilor județeni PNL Neamț
Lider grup CJ PNL Florin Hopșa
***** ACTUALIZARE: Și PMP Neamț achiesează la o dezbatere publică a bugetului județului Neamț. Laurențiu Dulamă, președintele PMP Neamț și vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, afirmă că: ”PMP vrea dezbatere publică și consideră că aprobarea bugetului Județului Neamț este unul dintre cele mai importante acte elaborate de Consiliul Județean Neamț. Din acest motiv, considerăm că dezbaterea bugetului în profunzime, cu argumente, pe baza nevoilor reale și stringente ale populației reprezintă o necesitate și, de aceea, suntem încrezători că inițiativa colegilor de la PNL Neamț va avea ecou asupra participanților la decizii din forul legislativ local, dar și la nivel executiv. În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, împreună cu colegul meu de partid, consilierul județean Cristian Ungurianu, și având girul primarului interimar al comunei Gârcina – Mihai Gavril Gontaru, viceprimarilor Bogdan Gavrilescu – Piatra Neamț, Vasile Pascaru – Dochia, Ioan Moale – Dumbrava Roșie și celor 44 consilieri PMP din județ, ne exprimăm speranța că dezbaterea va fi una amplă, la care să participe reprezentanții UAT-urilor din județ, ONG-uri și reprezentanții populației, împreună cu cei responsabili de punerea în aplicare a acestuia. Ideea consensului politic în elaborarea, amendarea și votarea bugetului județului este obligatorie în contextul armonizării opiniilor în folosul cetățenilor județului Neamț. Dialogul constructiv este singura cale prin care pot fi rezolvate problemele, pe bază de argumente. Este necesară formularea de criterii concrete de performanță pentru eficiența, eficacitatea și economicitatea programelor cu finantare bugetară. Indicatorii de eficiență, eficacitate și economicitate permit, prin analiza lor pertinentă, atât adoptarea deciziei adecvate de alocare a unor resurse bugetare limitate, cât și aprecierea ulterioară a gestionării acestora în fiecare sector public”