0:00

Plimbări de lux pentru maidanezii din Bicaz prin tot județul, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiProblema câinilor fără stăpân, la Bicaz, escaladează, cu un nou episod, care a stârnit discuții aprinse între localnici și reprezentanții administrației locale. Totul a plecat de la sumele alocate de consilierii locali pentru capturarea câinilor care umblă slobozi pe străzi. În urmă cu aproximativ 6 luni, Consiliul Local Bicaz aproba alocarea a 106.000 lei pentru capturarea a 200 de câini fără stăpân. Contractul a fost semnat cu SC Salubritas SA Piatra Neamț, care se angaja să adune maidanezii de pe străzi, să le poarte de grijă cât prevede legea și, apoi, dacă nu-i dorea nimeni în adopție, să fie eutanasiați. Între timp, firma s-a sucit, pe motiv că Primăria Piatra Neamț a decis că se va avea grijă doar de patrupedele din Piatra. În acest fel, Bicazul a rămas descoperit, cu câinii pe maidan, iar oficialii s-au văzut nevoiți să caute un alt prestator.

În consecință, s-a ales varianta ca animalele să fie date pe mâna firmei SC Centrul de Întreținere Urbană SRL din Târgu Neamț. În ședința Consiliului Local din februarie, s-a hotărât alocarea a 97.000 de lei, însă nu pentru prinderea a 200 de câini, ci pentru doar 100. O parte dintre consilieri, în special așezați în opoziție, s-au arătat nemulțumiți de sumele vehiculate pentru adunarea câinilor și s-au așezat în calea proiectului.

În cele din urmă, proiectul a trecut, însă nu fără ecou în rândul bicăjenilor, care au fost ”informați” că se folosesc sume exagerate pentru un astfel de serviciu, dând impresia că banul public se află în mâna cui nu trebuie. Edilul orașului, Nicolae Sălăgean, este de părere că, pentru moment, această decizie, de a gestiona problema câinilor fără stăpân, este singura care poate ține lucrurile sub control.

Acesta a și motivat dublarea prețului pentru împuținarea șarlelor: ”Este o valoare mare, ca urmare a distanței de transport. Trebuie să vină mașină specială pentru transportat câinii de la Piatra Neamț la Bicaz. De aici, merge la Târgu Neamț și se întoarce la Piatra Neamț. Cei de la Târgu Neamț, cu care am semnat contract, nu au transport conform legii și în acest caz doar asigură cazarea în padocuri și operațiunile impuse de lege legate de deparatizare, cotraliere, sterilizare, vaccinare, eutanasiere”, a precizat primarul Sălăgean.

În acest context, prinderea, transportul, îngrijirea și eventual eutanasierea unui câine a fost estimată la suma de aproximativ 1.000 de lei. Pentru un traseu turistic complet, care acoperă trei din punctele cele mai strategice ale turismului nemțean – Piatra Neamț, Bicaz, Târgu Neamț. Costurile i-au făcut pe consilierii locali să se gândească serios dacă nu cumva înființarea unui adăpost de câini, în Bicaz, ar fi o soluție care, pe termen lung, s-ar dovedi mai puțin costisitoare. Până atunci, reclamațiile la adresa ”turmelor” de câini care terorizează locuitorii s-au adunat, ceea ce impune urgentarea unei acțiuni de strângere a animalelor fără stăpân. (T. Marian)

Articolul precedentPosibilă soluţie pentru clădirile cu risc seismic de la Spital: fondul de rezervă al Guvernului!
Articolul următorIeşean perseverent la… furat din Piatra Neamţ!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.