Pinalti a cerut, instanţele au respins

După ce-a obţinut o vitorie importantă după Stefan la DNA toamnaeliberarea din arestul la domiciliu, Gheorghe Ştefan a primit două lovituri consecutive de la judecători. Prima a venit tot de la Înalta Curte, care i-a dat voie să treacă de gardul casei – sub control judiciar, dar nu i-a admis niciun fel de cereri formulată vizavi de rechizitoriu. Judecătorii constataseră deja „legalitatea şi temeinicia” trimiterii în judecată în dosarul Microsoft încă de pe 4 mai, dar Gheorghe Ştefan a cerut un expert independent în cauză, nu unul desemnat de DNA, şi a cerut, de asemenea ca procurorii să precizeze exact zia şi luna când a comis infracţiunea de trafic de influenţă. Absolut toate solicitările din contestaţie au fost respinse definitiv, aşa că, în principiu, în scurt timp ar putea începe judecata pe fondul cauzei.

În celălalt dosar, aflat deja în judecată la Tribunalul Neamţ, sub acuzaţia de spălare de bani, avocatul a cerut „libertate” pentru firmele Giga Star şi Best GSG, care nu pot derula niciun fel de operaţiuni comerciale, fiind practic, blocate de interdicţiile stabilite de magistraţi. Tribunalul Neamţ a respins, din start, cererile, iar Curtea de Apel Bacău nu s-a dovedit mai îngăduitoare: „În temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit.b Cod pr.penală respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inc. SC Giga Star SRL Piatra Neamţ şi SC Best GSG SRL Piatra Neamţ împotriva încheierii din 11.06.2015 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 4374/103/2014. În baza art. 275 al.2,4 C.p.p obligă contestatoarele să plătească statului câte 150 de lei fiecare , cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Document: Hotarâre  85/2015  17.06.2015”.

Cristina MIRCEA

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...