0:00

Ceahlăul întâlnește sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 15.30, pe stadionul ”Ion Oblemenco” pe CSU Craiova, în cadrul penultimei etape a turului Ligii I la fotbal. Oltenii, sub comanda lui Sorin Cârțu și Emil Săndoi, au acumulat 9 meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, în timp ce pietrenii nu au mai câștigat niciun meci de la acel 2-0 în fața Concordiei Chiajna, de la Piatra Neamț. Ceahlăul lui Florin Marin, singurul care se mai interesează de echipa de la poalele Pietricicăi, în afară de creditori, are onoarea să joace ultima oară pe legendarul ”Ion Oblemenco” din Bănie. Joi, 4 decembrie, după meciul Craiova – Steaua din Cupa României, stadionul va fi demolat.

Stadionul ”Ion Oblemenco”, un simbol al României fotbalistice

Stadionul ”Ion Oblemenco” va intra în istoria de aur a fotbalului românesc, după demolarea lui. Pe gazonul lui, în uralele românilor, în anii ’80, Universitatea Craiova, antrenată de Constantin Oțet, se califica, în premieră pentru țara noastră, în semifinalele Cupei UEFA, după ce oltenii eliminaseră în sferturi pe Eintracht Frankfurt. În semifinale, Universitatea Craiova a întâlnit-o pe Benfica Lisabona, în fața căreia a remizat, 0-0, la Lisabona. Din păcate, a fost eliminată, după un 1-1 nedrept, pe stadionul ”Ion Oblemenco”, în ciuda golului de generic marcat de legendarul Ilie Balaci. De fapt, Craiova de atunci a ”tras” după ea în semifinale echipe precum Dinamo, eliminată de Liverpool, și Steaua, care, în 1986, cucerea Cupa Campionilor Europeni, răzbunând toate insuccesele de până atunci ale unei Românii care producea talente, prin Centrul de copii și juniori Luceafărul București. Aici se strângeau toți fotbaliștii talentați ai Cluburilor Sportive Școlare din țară, cluburi finanțate de stat, și erau pregătiți pentru echipa națională de tineret și pentru naționala mare.

Emulaţia în rândul oltenilor e una imensă înainte de această dispută, mai ales ca urmare a parcursului senzaţional al echipei lui Săndoi şi Cârţu. În campionat, într-un clasament neoficial al ultimelor 9 etape, ei se află pe primul loc, cu 23 puncte, în timp ce campioana, Steaua, a adunat doar 22. Sunt șanse ca și acest meci, dintre Craiova și Ceahlăul, să se joace cu casa închisă, la fel ca și meciul din Cupa României, cu Steaua. După care legendarul ”Ion Oblemenco” va fi demolat, pentru a face loc unei arene moderne.

Măstăcăneanu recunoaște: ”Suntem într-o situație critică!”

Dacă echipa finanțată de Primăria Craiovei, denumită simbolic CraiOlguța, merge tot mai bine, de la etapă la etapă, Ceahlăul a luat-o serios la vale, după ce primarul Gheorghe Ștefan a fost arestat preventiv. Ideea reformării echipei cu jucători tineri, nesusținută financiar de investitorii clubului, a dus, de fapt, la distrugerea a două formații: prima echipă, care evolua în Liga I, și echipa a doua, care evolua în Liga a III-a. Astfel, în loc să investească bani în club, pentru ca, mai târziu, să culeagă roadele investiției, acționarii Ceahlăului au preferat să stea cu mâna întinsă la Consiliul Local și Consiliul Județean. Fără o strategie de vânzare a jucătorilor care aveau oferte, pentru întregirea bugetului, cota de piață a acestora a scăzut, odată cu intrarea în conul de umbră al clasamentului, adică, de la locul 13 în jos. Mai nou, șefii clubului pietrean se ascund în spatele unor investitori al căror nume este păstrat secret, dar strategia nu ajută deloc gruparea pietreană în lupta de supraviețuire dusă pe viață și pe moarte, în Liga I. În primul rând, conducătorii clubului dau impresia fotbaliștilor că nimeni, în afară de tehnicieni, nu se mai ocupă de ei, iar în al doilea rând, refuzul de face cunoscut numele posibililor investitori stârnește suspiciuni, că, de fapt, în spatele tranzacției nu s-ar afla nimeni.

Viorel Măstăcăneanu, președintele Consiliului de Administrație al clubului pietrean, recunoaște că situația în care a ajuns FC Ceahlăul a depășit demult cota de avarie: ”Situația clubului este critică, din puncte de vedere financiar. Facem eforturi deosebite să putem termina acest tur. În momentul de față căutăm și suntem în legătură cu două personae, să preia clubul. Sperăm să-l convingem măcar pe unul din ei. Nu pot să vă dau nume, că așa mi-au cerut persoanele respective. Sperăm să putem atrage pe cineva potent financiar, care să poată duce mai departe activitatea fotbalistică în orașul Piatra Neamț. Noi atâta putem. Firmele care ne ajutau o duc foarte greu și nimeni nu mai e dispus să vină cu bani. Pe de altă parte, încercăm să vindem din jucători pentru a continua activitatea. Pot să vă spun, cu mâna pe inimă, că unul din ofertanți mi-a oferit un euro, pentru 95% din acțiuni și să preia datoriile clubului, așa că oferta este totuși bună, pentru că va trebui să achite datoriile clubului și să meargă mai departe cu activitatea. Garantez că banii pe care-i voi obține pe vânzarea acțiunilor vor rămâne în club”, a spus Viorel Măstăcăneanu.

Greu în clasament, greu și cu finanțele

Nici încurajările conducerii tenice nu mai țin de foame fotbaliștilor, care au ajuns într-o situație grea, atât în clasament, cât și financiar: nu și-au ridicat salariile de două luni. În plus, sunt jucători, precum Golubovic, care au de încasat sume semnificative de bani, deoarece au avut contracte și bonusuri în funcție de performanțe și minute jucate. Acum, jucătorii cu experiență au plecat, iar accidentările au scos în evidență un alt adversar de temut: omogenitatea. Suferim din punct de vedere al omogenităţii şi al relaţiilor de joc. Suntem într-o situaţie grea. Pauza nu a fost de bun augur, nu am reuşit să-i recuperăm pe jucători. Sperăm să obţinem cât mai multe puncte din următoarele două jocuri, dar va fi foarte greu, pentru că întâlnim două echipe foarte bune: Craiova și Universitatea Cluj. Mă cofrunt cu aceleași probleme; Dumitraș, Cazan, Ichim, Oleg și Achim sunt accidentați și nu pot beneficia de aportul lor. Sper ca jucătorii să se mobilizeze, pentru că trebuie să recuperăm punctele pierdute acasă. Nu-i ușor să motivezi jucătorii în aceste condiții grele, dar, dacă ne prezentăm la Craiova, așa cum am făcut-o cu Oțelul, nu avem ncio șansă. Din păcate, acei puțini suporteri, care mai vin la stadion, nu au răbdare. Vor rezultate imediat, mă apostrofează și îi apostrofează și pe jucători, iar totul este mental. Nu au mai trecut prin acest lucru”, a declarat Florin Marin, înaintea plecării spre Craiova. ”Fotbalul românesc traversează o perioadă sumbră. Sunt probleme peste tot. Sper să se redreseze odată, ca toate echipele să beneficieze de suport financiar, pentru că nu ai cum să ai rezultate”, a mai spus antrenorul principal al Ceahlăului, încercând să caracterizeze situația precară, din punct de vedere financiar, a întreg fotbalului românesc.

Mihai STOIAN

Articolul precedentVorba lu’ Adrian Cum se vede Muntele Athos de pe Ceahlău (VI)
Articolul următorParadoxurile Ceahlăului