Pietoni „seceraţi” de pe drum, unul a murit

accident noapteaÎn contextul aglomeraţiei din trafic şi al agitaţiei obişnuite în perioada dinaintea sărbătorilor, la care se mai adaugă şoferii băuţi şi neatenţi, accidentele rutiere grave şi cele mortale sunt, din păcate, în creştere numerică. Iar acest week-end a mărit statisctica neagră cu doi morţi şi şase răniţi grav.

Zona în care par să se concentreze cele mai multe evenimente rutiere este Târgu Neamţ. Pe strada Ștefan cel Mare din oraş s-a produs, de altfel, accidentul din debutul acestui sfârşit de săptămână, a cărui victimă chiar n-a avut nicio vină. Este vorba despre un bărbat, de 57 de ani, din Vânători, care traversa regulamentar şi a fost rănit grav de maşina condusă de un sucevean, de 44 de ani, care a fugit după impact. Poliţiştii l-au găsit şi i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Un alt sucevean, în vârstă de 43 de ani, a accidentat mortal un bărbat, de 47 de ani, din Boteşti, care s-a angajat în traversarea DN2 prin loc nepermis fără sa se asigure. Şoferul este cercetat pentru ucidere din culpă .

Tot sâmbătă 19 decembrie, pe strada Mihai Viteazu din Roman, o femeie, de 43 de ani, din localitate, a accidentat grav un pieton, care traversa pe zebră. După impact, maşina femeii a intrat în alte două autoturisme parcate şi abia pe urmă s-a oprit.

Sâmbătă după-amiază, un şofer, de 37 de ani, din Iaşi, care se afla sub influenţa alcoolului, a pierdut controlul asupra direcţiei, după o curbă uşoară. Maşina s-a răsturnat în şanţ, unul dintre pasageri a murit, iar alţi doi au fost răniţi grav. Singurul care a scăpat cu răni uşoare este şoferul, cercetat acum pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă, plus conducere sub influența alcoolului.

Sâmbătă seara, pe aceeaşi stradă Ștefan cel Mare din Târgu Neamț, o femeie, de 23 ani, din localitate, a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar maşina s-a răsturnat. Doi pasageri din autoturism, unul de 15 ani, iar celălalt de 17 ani, au fost răniţi.

Pentru a preveni producerea accidentelor grave, poliţiştii au făcut acţiuni în fiecare zi cu scopul de a depista vitezomanii şi şoferii băuţi. Doar în zilele de 18 şi 19 decembrie au fost controlate 942 autovehicule, 75 de şoferi care circulau cu viteză excesivă au fost amendaţi, alţi 7 care erau băuţi până la limita infracţiunii au rămas fără permise, iar 7 s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului. Acţiunile în trafic vor continua şi în perioada următoare. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...