Un bătrân de 71 de ani a fost accidentat, în seara de 30 octombrie, în timp ce se deplasa pe marginea Drumului Comunal 157I, în interiorul localităţii Bozienii de Sus. Omul a fost acroșat de remorca unui tractor, care și-a continuat deplasarea.

accident tractor“Polițiștii au identificat pe raza comunei Ruginoasa conducătorul auto, o femeie de 32 de ani, din Dulcești”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. “Din primele cercetări se pare că femeia conducea un tractor, ce tracta o remorcă pe DC 157I, și a acroşat cu partea dreaptă a remorcii un bărbat de 71 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”.

Polițiștii au deschis un dosar penal în cauză și fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. (C.M.)

Articolul precedentProtopopiat Piatra Neamţ: Concertul “Haide mamă, haide tată!”, la Teatrul Tineretului
Articolul următorFonduri suficiente de salarii și medicamente la Spitalul Județean de Urgență Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.