Pictorul Mircea Titus Romanescu, la 64 de ani

romanescu

Unul din pictorii contemporani importanţi pe care i-a dat judeţul Neamţ artei plastice româneşti, Mircea Titus Romanescu, împlineşte astăzi 64 de ani. Deşi nu trăieşte în prezent la Piatra Neamţ ci mai mult prin Capitală, artistul vine din când în când în oraşul său natal să ofere iubitorilor de artă noutăţile sale în materie de creaţie plastică. Născut la 16 august 1950, Piatra Neamt, urmează, între anii 1969 – 1974, Institutul  Politehnic Bucuresti, apoi (2004 -. 2006) Universitatea de Vest, Facultatea de Arte Timişoara,  cu un master  în “Management şi impresariat în arte vizuale”, la cunoscutul critic de artă prof.Constantin Prut. De altfel, în prezent, una din preocupările sale este şi cea de impresariat artistic în materie de artă. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (secţia pictură) şi al Asociaţiei Internationale a Artiştilor Plastici (UNESCO).

Artistul are în palmares numeroase expozitii personale în România  – Bucureşti (1990, 1992, 1994, 1995, 1996, 2001 2002, 2003, 2004, 2007,2006), Timişoara (2004), Bacău (1989,2007), Piatra Neamţ (1988, 2001, 2007,2008 ,2009, 2012) – şi  în străinătate: 2008 – Ambasada Romaniei la Praga, “Real şi imaginar”, Praga; 2007 – Galeria “ARIPA”, “Alla ricerca del segno perduto”, Torino; 2005 – Institutul Cultural Român, “Luce e colori”, Veneţia (Italia); 2003 –Celostatniho Seminare, “Svetlo a barvy-evropske cesty”, Kromeritz (Republica Ceha); 2003 – “Winden am See” (Austria); 2003 – Le Siants Gallery, “Between cubism and expresionysme”, Praga (Republica Cehă); 2002 – Centrul Cultural Român, “Licht und Fabre”, Viena (Austria); 1998 – Vennendal Hotel, Nunspeet (Olanda); 1996 – Nunspeet (Olanda); 1994 – Galeria Covalenco,  Geldrop (Olanda); 1991 – “Sparkasse – Warstein” (Germania). În 1994 este câştigator al concursului Cooymans-Covalenco (Olanda).

„Pictura lui Romanescu vine dintr-o tradiţie a figurativului de culoare, cu implicatii pasionale franc exprimate, într-o manieră care ne trimite la performanţele unui neoexpresionism modern, crescut pe amintirea începuturilor eroice ale secolului al XX-lea. Metaforic vorbind, spune că el nu putea fi altfel, venind din oraşul care l-a dat pe Lascăr Vorel, artist strict contemporan prin manieră şi valoare , născut şi el in Piatra Neamţ, ca şi Vermont sau Brauner. La Mircea Titus Romanescu intervine o doză de lirism în plus, pentru că temele sale se raportează simultan la natura frustă, este cazul peisajelor şi la cea umanizată prin ataşament liric, natura statica sau imaginea citadină poetizată. Lucrurile aparent banale capătă un caracter eroic, monumentalitatea construcţiei sever articulate şi intensitatea culorilor saturate impun o realitate discretă, pe lângă care prea adesea trecem grabiţi. Poate acesta să fie şi secretul succesului său în spaţiul septentrional al Europei, dar valoarea intrinsecă este cu certitudine una din chei. Dar dincolo de aceste orchestrări subtile şi decise, există fluidul unui lirism conţinut, de multe ori învăluit în discreţia sonorităţilor grave de violoncel. Aici trebuie să-l căutăm pe artist, cu vocaţia sa emoţional-patetică, dar mai ales cu motivaţia valorii profunde a picturii sale de acum” – scria criticul de artă Virgil  Mocanu în revista “Cronica” din Iaşi, în iunie 2001. Să urăm artistului La mulţi ani! (N. SAVA)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...